Se marchează din anul 2011, în urma ralierii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la o iniţiativă derulată la nivel european; se sărbătoreşte, anual, la o dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marţi; în această zi pompierii militari din toată ţara organizează diferite acţiuni menite să-i convingă pe cetăţeni despre nevoia învăţării şi punerii în practică a unor măsuri elementare de prevenire a declanşării anumitor situaţii de urgenţă.
* * * * *
În Bucureşti dar şi în ţară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă marchează astăzi „Ziua Informării Preventive”. Vor fi activităţi de conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. La Constanţa, de exemplu, se desfăşoară exerciţiul de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear la Centrala de la Cernavodă. Corespondenta noastră, Mona Constantinescu.
Reporter: Încă din prima zi a exerciţiului vor avea loc situaţii tactice cu forţe în teren care vor consta în luarea măsurilor preliminare la nivelul centralei , evacuarea preventivă a persoanelor de pe amplasament şi a populaţiei din zona posibilă a fi afectată, precum şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendii şi asistenţa medicală de urgenţă. Va avea loc şi verificarea sistemului de înştiinţare-alarmare a localităţilor aflate în zona de planificare la urgenţă Seimeni, Saligny, Mircea Vodă, Rasova şi Peştera, efectuarea cercetării şi decontaminării populaţiei şi a autovehiculelor dar şi acordarea primului ajutor medical calificat şi evacuarea victimelor din zona de risc.
Şi în judeţele Neamţ şi Sibiu, conform corespondenţilor noştri, vor fi pornite sirenele de alarmare publică între orele 10:30 – 12:00.