Ministrul croat de externe anunţă că Zagrebul nu va ridica garduri la frontieră

„Croaţia nu va ridica ziduri şi nici garduri la frontiera cu Serbia, iar faţă de migranţi va avea un comportament uman” – a transmis ministrul croat de externe, Vesna Pusic, la Opatovac unde este organizat un centru de primire a refugiaţilor. Mulţumind tuturor celor care sunt angrenaţi în primirea şi îngrijirea refugiaţilor, care în continuare sosesc în număr mare în Croaţia, Pusic a subliniat că Zagrebul este implicat activ în rezolvarea crizei migratorii. „Dacă frontierele trebuie apărate, atunci se ştie unde se apără. Croaţia a trimis o navă a Poliţiei croate la frontiera dintre Grecia şi Turcia. Acolo este frontiera Europei şi a zonei Schengen. Dacă cineva doreşte să apere frontiera UE acolo trebuie să o apere” – a transmis Pusic, citată de Agenţia croată de ştiri HINA. De la 16 septembrie pe teritoriul Croaţiei au intrat 178.050 de migranţi, iar potrivit ministrului croat 68% dintre aceştia sunt refugiaţi, iar 32% migranţi economici.

www.tanjug.rs – 15 octombrie