CA al Romgaz a aprobat prelungirea, până pe 15 noiembrie, a contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu ELCEN

Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat prelungirea, până pe 15 noiembrie, a contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), dar avertizează că, din 16 noiembrie, va sista furnizările dacă producătorul de energie termică nu va prezenta un program ferm de stingere a datoriilor restante, informează compania printr-un comunicat. Conform documentului, conducerea Romgaz a aprobat  pentru această perioadă nou contractată ca livrarea de gaze să aibă loc fără constituirea de scrisori de garanţie bancară sau plata avansului, aşa cum stabilise anterior. Consiliul de Administraţie al Romgaz a notificat ELCEN că o posibilă continuare a relaţiilor contractuale după data de 15 noiembrie se va putea realiza numai în condiţiile în care Electrocentrale Bucureşti va prezenta un program ferm de stingere a datoriilor restante înregistrate faţă de Romgaz. Neprezentarea programului menţionat va conduce la sistarea furnizărilor de gaze naturale începând cu data de 16 noiembrie anul curent.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie)