László Kövér, preşedintele parlamentului ungar, va pleca duminică într-o vizită oficială de trei zile la Paris – a comunicat Zoltán Szilágyi, şeful Biroului de presă al Parlamentului ungar, sâmbătă, agenţiei de presă MTI. Zoltán Szilágyi a precizat că preşedintele parlamentului ungar va purta convorbiri cu Gérard Larcher, preşedintele Senatului francez, Claude Bartolone, preşedintele Adunării Naţionale a Franţei, şi se va întâlni cu membrii Grupului de prietenie Franţa-Ungaria din Senatul şi Adunarea Naţională a Franţei. László Kövér va depune coroane de flori, în onoruri militare, la Monumentul Soldatului Necunoscut de la Arcul de Triumf, la Monumentul dedicat Revoluţiei din 1956 din Cimitirul Pere Lachaise, la mormântul simbolic al martirilor revoluţiei şi a lui Imre Nagy şi, cu prilejul zilei de 23 octombrie, va rosti o alocuţiune la Institutul Maghiar din Paris. În această călătorie, preşedintele parlamentului ungar va fi însoţit de o delegaţie din care vor face parte, între alţii, Rózsa Hoffmann, deputat al Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP), membru al Grupului de prietenie Franţa-Ungaria, şi András Schiffer, şeful grupului parlamentar al Partidului „O Altă Politică” (LMP).
(MTI – 17 octombrie)