La Aeroportul din Iaşi a fost inaugurat un nou terminal, de 3600 de metri pătraţi, care va fi folosit numai pentru cursele externe. El va deveni operaţional din 25 octombrie, odată cu introducerea de noi zboruri.
Directorul Aeroportului din Iaşi, Marius Bodea: Din 25 octombrie intră Paris şi München ca două destinaţii noi; totodată, vor fi dublate zborurile spre Londra şi Roma. Vom ajunge să avem, practic, trei companii care zboară Londra, ceea ce este foarte important într-un aeroport regional, iar de anul viitor, din martie, intră alte trei noi curse, Barcelona, Bruxelles şi Köln, şi noutatea cea mai importantă, că, iată, sfârşitul acestui an surprinde cea mai mare realizare, din punctul meu de vedere, şi nume, conectarea Iaşului de Istanbul direct, de către Compania Naţională Tarom. Practic, avem legătură cu toată lumea în acest moment.
Realizator: Cinci curse către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma vor fi operate de Blue Air, iar zborul către München de Tarom, precizează reporterul Mihai Constantin de la Radio Iaşi. Odată cu finalizarea terminalului inaugurat, care a costat aproape 11 milioane de euro, s-au încheiat lucrările de modernizare a Aeroportului din Iaşi.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -18 octombrie