Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îşi menţine acuzaţiile la adresa primarului şi viceprimarului oraşului Miercurea Ciuc, Róbert Ráduly, respectiv Domokos Szőke, în pofida faptului că în data de 8 octombrieTribunalul Harghita a exlus din rechizitoriu o mare parte a probelor, informează ediţia de luni a ziarului clujean de limbă maghiară Krónika. În răspunsul adresat în scris ziarului Krónika, DNA a precizat doar că îşi menţine acuzaţiile sale. DNA nu a răspuns nici la întrebarea, dacă instituţia va contesta hotărârea tribunalului privind eliminarea din dosar a proceselor verbale referitoare la interceptarea telefoanelor. Tribunalul Harghita a invalidat 50 de procese verbale privind interceptările telefonice, deoarece a considerat că acestea au fost efectuate ilegal. În motivarea deciziei, publicată pe site-ul oficial al instanţei, se precizează că procurorul însărcinat cu întocmirea rechizitoriului trebuie să semnaleze şi după eliminarea dovezilor dacă îşi menţine acuzaţia. După cum se ştie, Róbert Ráduly şi Domokos Szőke au fost trimişi în judecată de DNA la mijlocul lunii iunie. Róbert Ráduly a demisionat din funcţia de primar al oraşului Miercurea Ciuc, chiar în ziua în care a fost trimis în judecată de DNA, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, iar Domokos Szőke a fost suspendat din funcţia de viceprimar de către prefect, fiind acuzat de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu.
www.inforadio.hu – 19 octombrie