Un hotel de cinci stele Knickerbocker, situat în cartierul Times Square, din New York, oferă clienţilor camere la doar 2 dolari pentru o şedere de 24 de ore. Pentru a face rezervare la acest hotel, este necesar să te înregistrezi pe site-ul hotelului. Prin această hiper-ofertă hotelul marchează cea de-a 109-a aniversare de la deschidere. Preţul de 2 dolari este unul pur simbolic şi aminteşte faptul că, în urmă cu un secol, preţul era exact la fel în acest hotel amplasat în cartierul Times Square, nu departe de intersecția Broadway și Seventh Avenue. Este curios faptul că Hotelul Knickerbocker a fost înfiinţat de scriitorul şi omul de afaceri John Jacob Astor IV (1864–1912), care a murit la bordul legendarei nave Titanic.(www.rosbalt.ru – 20 octombrie)