Nicolae Matei Condiescu s-a născut la 20 octombrie 1880, la Craiova.
A fost întâiul născut al Mariei (născută Panu) şi al căpitanului Matei Condiescu, a rămas apoi orfan de mamă de la vârsta de 5 ani, fiind lăsat în grija unei bunici hipoacuzice.
A urmat 3 clase primare la Liceul Carol I, în perioada 1891-1894 şi la Şcoala Fiilor de Militari – în 1900, din Craiova, apoi, în anul 1902 Şcoala de Ofiţeri. La terminarea Şcolii Militare de Infanterie din oraşul natal este repartizat la batalionul de vânători de munte însărcinat cu paza Peleşului.
În perioada 1912 – 1914 parcurge Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, iar în 1913 participă la campania din Bulgaria a Războiului balcanic. Din 1914 predă istoria militară la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti.
Debutează în anul 1895, cu proză în Revista idealistă din Craiova, iar în 1899 îşi lansează volumul de versuri „Din lacrămi”, care adună versificări de adolescent, inspirate de trăiri în parte reale, în parte imaginare, toate exagerate până la marginile neverosimilului.
O vreme continuă să scrie poezii, dintre care unele, iscălite N. Corbu şi N.C. Corbu, îi apar în „Revista modernă” şi „Revista idealistă”.
În anul 1915 devine Comandant al Şcolii Ofiţerilor de Rezervă din Bucureşti, iar un an mai târziu este ridicat la gradul de maior, a activat, între 1916 şi 1918 în Marele Cartier General, şi a participat, în aceeaşi perioadă la Războiul de reîntregire naţională.
În anul 1917 devine locotenent colonel, iar în anul 1920 primeşte gradul de colonel.
În acelaşi an a fost numit adjutant regal al prinţului Carol al II-lea însoţindu-l pe acesta într-o călătorie în jurul lumii.
În anul 1921 a fost înfiinţată Fundaţia „Principele Carol”, iar în 1923 generalul N. M. Condiescu a fost ales Secretar General Onorific al acestei instituţii de mecenat, devenind astfel prieten şi ocrotitor al scriitorilor români.
În anul 1922 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români şi membru al Societăţii Regale de Geografie.
În anul 1926 a demisionat din armată, însă între anii 1930 – 1931 a activat ca ministru al armatei, fiind ridicat la rangul de general de brigadă în rezervă în 1933.
Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că în toamna anului 1930, la câteva luni după încoronarea lui Carol, Tudor Arghezi nu se afla într-o situaţie materială prea bună, având numeroase datorii. El a apelat la generalul Nicolae Condiescu, pe care-l roagă să intervină pe lângă guvern sau pe lângă Rege pentru a-i fi oferit un ajutor bănesc. Dând dovadă de o impresionantă generozitate, Carol al II-lea a hotărât ca din fondurile Casei Regale să-i fie oferită lui Arghezi întreaga sumă de care avea nevoie pentru a-şi achita datoriile şi a termina casa de la Mărţişor.
În 1932 Condiescu devine secretar general al Fundaţiilor Culturale Regale şi preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor Olteni.
A făcut parte, în anul 1932, din Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii, iar în peioada 1933 – 1937 este numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al radioului.
Prezenţa publicistică a generalului Condiescu la microfon a constituit o interesantă memorialistică de călătorie consacrată unor spaţii oarecum exotice în care îl însoţise pe Principele Carol al României – amintim aici India (21 iulie 1930), Egipt (9 august 1930), Japonia (27 august 1930), China (în mai multe emisiuni – din 10
septembrie, 4 octombrie şi 31 octombrie 1930).
El s-a implicat, se asemenea, în susţinerea politicii oficiale prin conferinţe despre Realizările iniţiativei particulare în aviaţie (15 aprilie 1935) sau despre Bucureştiul în ziua Restauraţiei (Universitatea radio din 8 iunie 1935).
Din anul 1935, până la finalul vieţii este preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1938 este ales membru de onoare al Academiei Române.
Este autorul a două volume de impresii de calătorie – „În jurul pămîntului” şi „Peste mări şi ţări (1922-1923), al volumului de nuvele şi schiţe „Conu Enake” – în 1928, al romanului „Însemnările lui Satirim” – în 1936 şi al altui volum de „Schiţe” – în 1936.
A prefaţat volumul lui Ştefan Braborescu „Din romanul unei vieţi”, apărut la Craiova în 1900 şi a colaborat la revistele Scrisul Românesc (Craiova), Viaţa literară, Ţara noastră, Ramuri, Cugetul Românesc, Năzuinţa, Gândirea, Rampa, ş.a.
A trecut la cele veşnice la 15 iunie 1939, la Bucureşti, fiind înmormântat la moşia sa din Grozăveşti-Romanaţi.
Răzvan Moceanu
