La un an după experiența competiției internaționale Solar Decathlon Europe, echipa care a reprezentat România alături de cele mai bune echipe din întreaga lume, EFdeN, anunță deschiderea celui mai nou proiect al său, EFdeN 4C – primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România.
Timp de 7 zile, între 26 octombrie și 1 noiembrie, va avea loc Săptămâna Sustenabității – o oportunitate dedicată publicului larg de a participa la prezentări și dezbateri deschise cu reprezentanți ai mediului privat, public, academic și non-guvernamental. Se vor propune soluții la problemele pe care organizațiile participante le întâlnesc în a fi inovatoare, sustenabile, eficiente energetic sau pentru a încuraja acțiunile de voluntariat în rândul angajaţilor sau în cadrul echipelor sau corpului profesoral. De asemenea, veți putea vizital prototipul, participa la diverse ateliere sau chiar puteţi determina propria amprentă ecologică. Pentru lista completă a activităţilor, vă rugăm să consultaţi Agenda Evenimentului.
Obiective: Din luna noiembrie vom începe etapa de monitorizare și urmează să îndeplinim primii pași din procesul de certificare sustenabilă, prototipul EFdeN urmând să devină prima locuință din Europa certificată Living Building Challenge la cel mai înalt grad de sustenabilitate.
Cine suntem și ce facem: Suntem un grup de studenți de la 5 universități din București, pasionați de arhitectură, inginerie, management și comunicare, am proiectat și construit, transportat 2500 km, asamblat în doar 12 zile și reasamblat o locuință solară, confortabilă și sigură, inteligentă și sustenabilă, eficientă energetic, care își produce singură energia, pe scurt – o locuință a viitorului.
Descrierea Organizației: EFdeN a reprezentat România în finala competiției internaționale Solar Decathlon Europe 2014 Franța, alături de 19 echipe din 15 țări și 4 continente. Cu 7 obiective îndeplinite și multiple premii naționale și internaționale, studenții se pregătesc de realizarea a încă 11 alte obiective, inclusiv participarea la următoarea ediție a competiției.
Alte detalii pe www.efden.org sau facebook .