Estonia cere NATO să desfăşoare o politică unitară în forţă faţă de Federaţia Rusă

Şeful Comisiei de apărare din Parlamentul Estoniei, Marco Michelson, a adresat un apel prin care cere NATO să desfăşoare o „politică unitară în forţă” la adresa Federaţiei Ruse. „Rusia a desfăşurat în direcţia vestică un joc în forţă, care este în esenţă un război hibrid, care poate fi contracarat doar cu o ‘politică unitară în forţă’ a NATO”, a declarat şeful Comisiei de apărare din Parlamentul Estoniei, Marco Michelson, citat de Serviciul de presă al Legislativului de la Tallin. Potrivit declaraţiilor sale, „cel mai bun scut de apărare al lumii occidentale, NATO, are nevoie de o infuzie de politică serioasă pentru a face faţă celor două ameninţări de lungă durată, politica revizionistă şi agresivă a Rusiei şi extinderea radicalismului islamist”. Amintim că, zilele trecute, colonelul Jaak Tarien, comandantul Fortelor Aeriene Estone, a adresat un apel prin care solicita extinderea spaţiului în care este amplasată baza aeriană NATO din estul Estoniei, cea de la Amari. Noile echipamente ale bazei aeriene de la Amari vor fi achiziţionate cu atragerea de noi investiţii, în special din partea Statelor Unite şi din partea NATO.

(www.rosbalt.ru  – 21 octombrie)