Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat la Parchetul General în legătură cu dosarul mineriadei din iunie 1990

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat în această dimineaţă la Parchetul General în legătură cu dosarul mineriadei din iunie 1990. La sediul Parchetului General a fost citat şi fostul şef al SRI din acea vreme, Virgil Măgureanu. Dosarul fusese închis în 2009 pe motiv că nu există probe suficiente la dosar, dar în martie anul acesta a fost redeschis. Parchetul General a extins urmărirea penală şi faţă de alte persoane şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor în „infracţiuni contra umanităţii”, potrivit unui comunicat de presă. În reprimarea violentă a manifestaţiei din iunie 1990 şi-au pierdut viaţa patru persoane şi au fost rănite prin împuşcare alte trei. Procurorii precizează că în urma atacului violent declanşat de mineri aproape o mie de persoane au fost vătămate corporal sau lipsite de libertate. Procurorii arată că în perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus continuarea urmăririi penale şi care deţineau la data evenimentelor funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie)