Vicepreşedintele american, Joe Biden, a declarat că a sprijinit operaţiunea în timpul căreia a fost ucis liderul organizaţiei teroriste internaţionale Al Qaeda, Osama bin Laden, o schimbare faţă de declaraţii anterioare. Domnul Biden analizează posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale, iar declaraţia lui într-un eveniment în care despre el s-a afirmat că a ezitat să îl atace pe Bin Laden a fost văzută ca o lacună politică. „Domnule preşedinte, sugestia mea este – nu” a declarat domnul Biden membrilor Congresului în 2012, potrivit canalului de televiziune ABC News. Însă marţi vicepreşedintele american a afirmat că i-a spus preşedintelui Obama în particular să declanşeze operaţiunea respectivă. „În timp ce am ieşit din cameră şi am urcat pe scări, i-am spus că opinia mea este că el ar trebui să declanşeze operaţiunea, însă să-şi urmeze instinctul”, a declarat Joe Biden la un eveniment care a avut loc în Washington.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 octombrie)