Şefii de stat şi de guvern din sud-estul Uniunii Europene se vor reuni duminică la Bruxelles, pentru a discuta despre aşa-numita rută balcanică a imigraţiei. Convocarea a fost făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La întâlnire au fost invitaţi lideri din Austria, Germania, Bulgaria, România, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Slovenia, dar şi din Serbia şi Macedonia, aflate în afara Uniunii Europene. Obiectivul reuniunii este stabilirea unei strategii comune, care trebuie să fie aplicată de urgenţă, ţinând cont de situaţia unora din ţările aflate pe traseul migraţionist. Vor participa şi reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, ai agenţiilor europene în materie de azil şi migraţie, dar şi ai agenţiei Frontex, care administreaza graniţele externe ale Uniunii Europene. Potrivit ONU, din cei 643.000 de migranţi care au intrat în Uniune în acest an, peste 500.000 au folosit ruta balcanică.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie