RADOR (21 octombrie) – Va mai amintiţi de parfumurile Bucureşti, Miraj, Roxana, Eva sau Romarta, ale căror urme s-au pierdut de mult pentru că în România, industria de profil este aproape inexistentă? O călătorie în lumea fascinantă şi plină de arome a parfumurilor vă propune Muzeul Naţional de Geologie, care continuă seria colaborărilor cu alte muzee din România. De data aceasta „Un voiaj parfumat”. Veţi putea face o călătorie în lumea istoriei parfumeriei, a recipientelor din cristale înnobilate cu pietre semipreţioase. Puteţi afla, de exemplu care era parfumul preferat al Reginei Maria ,”Houbigant Mon Boudoir” (cu note persistente de iris, violetă şi bujor, florile preferate ale reginei), păstrat într-un recipient de cristal Baccarat, care a avut o istorie de doar 20 de ani, fiind retras de pe piaţă în semn de preţuire pentru cea care l-a înnobilat cu titlul de „parfum regal”. Veţi mai putea afla amănunte despre cel mai persistent parfum din lume,”Cristal Lalique”, sau despre parfumul special creat pentru Pauline Bonaparte: „Lubin-Eau de Toilette l820”. Expoziţia „Un voiaj parfumat” este realizată în baza unui parteneriat între Institutul Geologic al României şi Beautik Haute Parfumerie (furnizor al Casei Regale a României, deţinătorul dreptului de titular al mărcii „Muzeul Parfumurilor”). Aceasta va fi deschisă în perioada 22 octombrie-15 decembrie 2015. Vernisajul va avea loc joi, 22 octombrie orele 15:30 în incinta Muzeului Naţional de Geologie.
(BUCUREŞTI FM – 21 octombrie)