Bugetul de stat pe 2016 ar putea fi fundamentat pe o creştere economică estimată la 3,4%

Bugetul de stat pe 2016 ar putea fi fundamentat pe o creştere economică estimată la 3,4%, o inflaţie medie anuală de 1,7% şi un curs de schimb valutar de 4,44 lei pentru un euro. Acestea sunt propunerile de buget transmise de Ministerul Finanţelor ordonatorilor principali de credite şi postate pe site-ul ministerului. Documentul conţine şi estimări pentru următorii ani: creşterea economică ar putea ajunge la 3,7% în 2017 şi ar putea depăşi 4 procente în următorii ani, vor creşte de asemenea investiţiile, exporturile şi importurile, iar numărul şomerilor va scădea cu 15 mii în fiecare an.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)