Circa 48.000 de migranți și refugiați au ajuns în Grecia în ultimele cinci zile, ceea ce este un număr record, a anunţat vineri, la Geneva, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). „În ciuda deteriorării condițiilor meteorologice, circa 48.000 de migranți și refugiați au trecut pe mare din Turcia spre insulele grecești, ceea ce înseamnă aproximativ 9.600 de oameni pe zi, în ultimele cinci zile, și aceste cifre reprezintă un record”, se menţionează în comunicatul dat de organizație. Cel mai mare număr de migranți continuă să sosească pe insula Lesbos. În aceste cinci zile 27.276 migranți au ajuns pe Lesbos, iar 9.750 au debarcat pe Chios.
www.beta.rs – 24 octombrie