De ce oare baclavaua trebuie să aibă neapărat umplutură de nuci? Merge foarte bine și cu mere rase și cu mac… Nu înseamnă că plăcinta asta se numește baclava, mai curant o verișoară de-a baclavalei. Să vedem ce a ieșit:
1 pachet de foi de plăcintă
5 mere mari
200 grame mac
3 ouă
1 lămâie
Ulei de floarea soarelui
Zahăr: trei lingurițe ici, două lingurițe colo… vom vedea pe parcurs:
Umplutura de mere: Se rad merele pe răzătoarea mare, se storc bine, se amestecă cu 2 linguri de zahăr și un praf de scorțișoară
Umplutura de mac: Se râșnește macul fin, se adaugă 3 linguri de zahăr, albușurile de la cele 3 ouă bătute spumă (gălbenușurile se păstrează pentru uns foaia de deasupra) și coajă de lămâie
Siropul: 750 ml de apă, zeama de la lămâie, 3 linguri de zahăr și două linguri de miere (încălzit puțin la foc mic)
Asamblarea ia ceva mai mult timp. Se pune pe fundul unei tăvi mari o foaie de hârtie de copt, apoi se așează foile de plăcintă, unse fiecare cu ulei (nici prea mult, nici prea puțin, cât să fie acoperite de o peliculă fină, dar să nu fie unsuroase) Se așează 3 foi, se întinde umplutura de mac, se mai așează 3-4 foi, se întinde umplutura de mere, apoi restul foilor, una câte una, unse cu ulei, etc etc Foaia de deasupra se unge cu cele 3 gălbenușuri. Se taie plăcinta în pătrățele și abia apoi se dă la cuptor,
După ce s-a rumenit bine, se scoate tava afară și se stropesc foile cu sirop, până când plăcinta a absorbit tot siropul. (da, aici seamănă cu baclavaua) Se servește rece.
Poftă bună!
Daniela Sîrbu