Imediat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, neînţelegerile dintre foştii aliaţi au început să fie din ce în ce mai accentuate. Sovieticii au instalat în mod brutal regimuri comuniste totalitare în ţările din Europa de Est. Apoi şi-au orientat propaganda către Europa de Vest susţinând partidele comuniste, încercând să atragă aceste ţări în sfera lor de influenţă. Pentru o perioadă de timp au blocat toate legăturile terestre care legau Berlinul de Vest de lumea liberă. Propaganda agresivă a Moscovei în Europa Occidentală a provocat în Franţa şi Italia o creştere neaştepată a influenţei partidelor comuniste, care duceau o politică anti americană şi, desigur, pro sovietică. Pe plan militar, URSS a făcut prima lor experienţă nucleară în toamna anului 1949. America nu mai era singurul stat care deţinea bomba atomică. Supremaţia lor mondială luase sfârşit. Anul următor a început războiul din Coreea, SUA luptând direct împotriva expansiunii comuniste. În faţa noilor realităţi, americanii au hotărât înfiinţarea unei noi agenţii de propagandă informativă. Congresul SUA a adoptat legea Smith – Mundt”, un decret care reglementa modul de informare permanentă pentru străinătate. La 17 martie 1949 a fost înfiinţat “Comitetul pentru o Europă Liberă” (Committee for a Free Europe Inc.) care, printre altele, trebuia să organizeze o ofensivă psihologică împotriva comunizării ţărilor din Europa de Est. A fost creeat un Comitet pentru radio şi presă, care avea misiunea de a pune la dispoziţia personalităţilor politice fugite din ţările ocupate de sovietici un mijloc de a lua legătura cu popoarele din Europa de Est. S-a hotărât creearea unui post de radio care să emită pentru ţările est europene. În prima fază, s–a trimis o delegaţie care să poarte negocieri cu posturile de radio Luxemburg, Monte Carlo şi Europe 1 din Saarland. Se dorea să se transmită programe de la unul din aceste posturi de radio către ţările cu regim comunist. Dar, cele trei posturi de radio, fiind organizate pe profil comercial, nu au acceptat programe politice. Delegaţia americană a vizitat apoi Berlinul de Vest unde din 1946 funcţiona postul de radio R.I.A.S. ( Radio in the American Sector). Acest post de radio era condus de americani, iar programele erau realizate de redactori germani care aveau toată libertatea de acţiune. Programele R.I.A.S. erau ascultate în toată Germania ocupată de sovietici şi se bucurau de un mare succes. Întoarsă în SUA, Delegaţia “Comitetul pentru o Europă Liberă” a propus realizarea unui post de radio exact ca 
R.I.A.S. S-a hotărât ca emisiunile să se realizeze în oraşul Munchen. De asemenea, s-a hotărât ca noul post de radio să aibă şase secţii (“desk”) care să emită pentru Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Albania. Din diferite cauze, postul albanez nu a mai fost realizat. Armata americană a donat “Comitetului pentru o Europă Liberă” un emiţător de 7,5 KW. De asemenea, a fost pus la dispoziţia “Comitetului pentru o Europă Liberă” şi aeroportul german de la Lampertheim, de unde s-au făcut primele transmisiuni. Apoi s-au purtat tratative cu autorităţile portugheze pentru instalarea unor transmiţătoare puternice (o baterie de 18 emiţătoare şi 37 de antene) în orăşelul Gloria. S-a început ridicarea unui sediu în Munchen, lângă Englischer Garten, care a fost gata în august 1952. Prima emisiune de la Radio Europa Liberă a fost transmisă la 4 iulie 1951 şi s-a adresat ascultătorilor din Cehoslovacia. Prima emisiune în limba română a fost difuzată la 29 noiembrie 1951. De-a lungul anilor, Radio Europa Liberă a ajuns să emită din ce în ce mai multe ore, diversificându-şi programele, ajungând să fie ascultat de o parte însemnată a populaţiei. Printre cele mai ascultate programe au fost: “Actualitatea românească” (întâi cu Emil Georgescu, apoi cu Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu), “Programul politic” (Mircea Carp), “Teze şi antiteze la Paris” (Monica Lovinescu), „Povesta vorbei – Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate” (Virgil Ierunca), “Actualitatea culturala românească”(Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca), “Metronom”şi “Jazz magazin” (Cornel Chiriac), “Din lumea comunistă” (Doina Alexandru), “Tinerama” (Max Banush)… Conform propriilor evaluări, în 1974 Radio Europa Liberă era ascultată de 60% din populatia României, 57% din populaţia Poloniei, 55% dintre maghiari, 43% din populaţie în Bulgaria, 39% în Cehoslovacia – dupa un vârf de 65% după invazia din 1968.
În urma căderii regimurilor comuniste în Europa de Est şi în Uniunea Sovietică, bugetul pentru Radio Europa Liberă a fost redus în mod considerabil. Centrala postului de radio a fost mutată la Praga, în 1995, şi transmisiile au fost mult reduse. Ultima emisiune în limba română a fost difuzată la 1 august 2008. Despre începuturile postului Radio Europa Liberă, Arhiva de istorie orală – Radio România păstrează amintirile lui Marccel Schmidt, unul dintre primii angajaţi.
Eu m-am angajat în 1951, în luna octombrie. Şi am început să lucrez la postul de emisiune direct şi nu la studiouri. Emisiunile se făceau pe vremurile acelea de pe un neuwagon, adică o maşină transportabilă care avea un emiţător. (…) Asta s-a întâmplat în 1950. Prin bunăvoinţa poporului american, unde s-au dat câteva anunţuri în ziare, poporul american a dat un dolar pe lună pentru iniţiativa respectivă. (…) După blocada de la Berlin [24 iunie 1948 – 11 mai 1949], a existat o ruptură între soviete şi puterile aliate, adică Franţa, America, Anglia, Canada. Şi singura posibilitate ca să aibă contact cu aceşti oameni a fost să facă această staţie de radio. Dar ea a durat, să spunem, patru luni de zile, cât a transmis pe undele medii. În acelaşi an, la sfârşitul anului, a fost o conferinţă despre lungimile de undă care se împărţeau în toată lumea. Şi atunci americanii au cerut anumite lungimi de undă, adică frecvenţe. Aceste frecvenţe au fost date pentru lungimile de undă de 13-16-19-25-31-41-49 de metri. Primele emisiuni au fost făcute de către cehi şi au avut un succes foarte mare. A doua emisiune, în 1951, au început-o polonezii şi, tot în acelaşi an, în 1951, ungurii au început şi ei emisiunea pe unde scurte. Emiţătoarele erau între 5 şi 15 KW. Puterea de emisiune nu era suficientă. S-a decis să se mărească emisiunile şi pentru limba română, [bulgară], albaneză şi iugoslavă, adică pentru toate ţările care erau în spatele Cortinei de Fier… Prima emisiune în limba română a fost în 1951. Construcţia de la München încă nu era gata şi se emitea dintr-un studio, polonezii erau într-o stradă, în altă stradă erau ungurii şi cehii, iar noi [românii] eram separat. Românii erau în Pozarstrasse, la început. (…) Nouă ne venea emisiunea de la New York. Noi, la München, făceam ştirile, completam ceea ce ne dădeau ei. (…) La New York, lucra Mihai Fărcăşanu. (…) [Eu] eram la Holsckirhen atunci. … Este o distanţă de 30- 40 km între Holskirchen şi München şi legătura era asigurată prin telefon sau prin cablu. […] Exista un post de emisiune la New York, care transmitea pe scurte, noi prindeam legătura la München şi înregistram pe bandă. (…) De la Holsckirchen, se transmitea la Lisabona, pentru că la Lisabona erau antenele [care emiteau pentru ascultătorii din Europa de Est].
Când m-am agjat eu am găsit români…. de exemplu Ion Gheorghe lucra deja într-un birou de evaluare, pe urmă Alexandru Gregorian, la fel lucra într-un birou, ştia că o să înceapă emsiunile. Emisiunile româneşti au început mai târziu. Mai erau doamna [Alexandra] Stătescu, Mihai Cismărescu, Alexandru Scrădeanu, Iosif Mateica, M. C. Chereanu … Şeful lor era Mihai Fărcăşanu. de la New York, dar nu a fost decât un an şi pe urmă a preluat Alexandru Gregorian şefia. (…) La New York era [Jean] Moscopol, Florin Zaharia. Nöel Bernard a venit de-abia în 1952, la sfârşitul anului.
De la New York ne trimitea o singură oră care se repeta. Studioul nostru a fost împreună cu bulgarii, o oră ei, o oră noi. Şi în această oră ce puteau să dea? Ştirile care aveau cinsprezece minute totdeauna, pe urmă era o cronică economică în fiecare zi, cronica internaţională. Era partea teatrală la care lucra Moscopol, avea câteva promo-uri. Ştirile se redactau la München. Gregorian cu Cismărescu, Scădeanu, doamna Stătescu. Ăştia au fost primii. Pe urmă a venit Bernard ca speaker angajat la noi. Cronica economică era făcută de Petre Gherman. Cronica internaţională era făcută de Grigore Gafencu. El nu a fost angajat. Ne trimitea o dată pe săptămână o cronică internaţională de cincisprezece minute. Materialele se repetau. Numai ştirile erau noi. Se transmitea de la ora 5 după amiază, până la ora 12 noaptea. La început se transmitea alternativ – o oră bulgarii şi o oră noi. Şi când Bernard a ajuns şef, a mărit secţia. A angajat pe Gheorghe Ciorănescu, pe Preda Bunescu, pe Haralamb, Constantin Vulcan, Ion Popa şi Octavian Vuia. (…) De-abia în 1959 ni s-a dat studioul complet nou şi am transmis de la 5 la 12 noaptea. Şef era Ghiţă Ionescu. El a angajat cincizeci de oameni noi, secţia mărindu-se considerabil. (…)
[Interviu telefonic la München realizat de Octavian Silivestru, 20.10.1998]
