Luni, 26 octombrie, în Chile au fost plantate 6.900 de plante de canabis destinate elaborării unui medicament care să trateze patologii asociate cu cancerul şi epilepsia, a anunţat fundaţia Daya, însărcinată cu acest proiect, citată de AFP. „Această a doua plantaţie (după o primă experienţă cu 400 de plante anul trecut) numără 6.900 de plante cultivate pe o suprafaţă de un hectar şi jumătate”, a precizat Alejandra Ahumada, o chimistă a fundaţiei. Proiectul, aprobat de Serviciul Agricol şi de Creştere a animalelor (SAG) din comuna Colbun, la 260 de kilometri sud de Santiago, este susţinut de 20 de municipalităţi chiliene, care speră să beneficieze de medicamentul pe bază de canabis pentru a trata aproximativ 4.000 de pacienţi care suferă de cancer, epilepsie şi de dureri cronice legate de cancer. „Începem cu cultivarea plantei, apoi va urma recoltarea şi, în fine, elaborarea medicamentului. Este vorba despre un proiect important în care sunt implicate şi alte organizaţii. Sperăm că medicamentul va fi gata în 2017”, a explicat d-na Ahumada. Medicamentul pe bază de canabis va fi dezvoltat de un laborator particular în strânsă colaborare cu Institutul de Sănătate Publică. Fundaţia Daya şi comuna La Florida, la sud de Santiago, obţinuseră în septembrie 2014 primul permis eliberat de SAG pentru a planta marijuana, făcând astfel din Chile prima ţară din America Latină care cultivă canabis în scopuri terapeutice.
(www.lalibre.be – 27 octombrie)