Ministerul iranian de externe a anunţat că Iranul va participa la reuniunea privind situaţia din Siria, care se va desfăşura în această săptămână. Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, va fi prezent vineri la Viena, unde are loc reuniunea. Este prima dată când Iranul participă la astfel de dezbateri privind viitorul Siriei. Toate eforturile anterioare de a soluţiona conflictul sirian pe calea diplomaţiei au eşuat, dar prezenţa la Viena a reprezentanţilor Iranului şi Rusiei, doi aliaţi apropiaţi ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ar putea însemna o încercare de găsire a unui teren comun cu cei care îi susţin pe rebelii sirieni, cum sunt Statele Unite şi alte state occidentale şi arabe.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 octombrie