Comunicat MAE, după căderea Guvernului de la Chişinău

După căderea Guvernului de la Chişinău, Ministerul de Externe de la Bucureşti insistă că, în contextul complex din estul Europei, politicienii moldoveni responsabili trebuie să aibă în vedere, în primul rând, stabilitatea Republicii Moldova şi să ţină cont de mandatul proeuropean dat de cetăţeni la ultimele alegeri parlamentare şi locale. Diplomaţia română apreciază că este necesară formarea cât mai rapidă a unui nou guvern la Chişinău, care că continue eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova – se mai arată în comunicatul Ministerului român al Afacerilor Externe dat publicităţii după adoptarea, astăzi, în Parlamentul de la Chişinău, a moţiunii de cenzură împotriva cabinetului condus de Valeriu Streleţ.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie)