Lansarea Capital Filles în România

Programul Capital Filles în România va fi lansat în prezența domnului Sorin Mihai Cîmpeanu , Ministrul ducației Naționale și Cercetării Științifice , a domnului François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România , și a domnului Raoul Ros, președinte al Capital Filles în România , luni, 2 noiembrie 2015, printr-o conferință de presă care va avea loc la Reședința Franței în România (Strada Biserica Amzei nr. 13-15, Sectorul 1), cu începere de la ora 16.30.

La eveniment vor participa directorii primelor licee partener, responsabilii celor șase întreprinderi partenere -– Alcatel-Lucent, ATOS, Engie, L’Oréal, Orange – și ai instituțiilor asociate –  CCIFER și Institutul Francez – care se mobilizează împreună în favoarea tinerelor din liceele din București și Timișoara. 

După ce a fost înființată în Franța în 2011 la inițiativă Orange, asociația Capital Filles a ales România ca a doua etapă europeană a proiectului. 

Obiectivele asociației vizează introducerea tinerelor fete provenite din medii sociale modeste în lumea companiilor franceze prezente în România, prezentarea sectoarelor lor de activitate și a meseriilor lor de viitor, mai ales pe cele tehnice și industriale care merită să fie „feminizate”; convingerea aceste tinere să urmeze, după obținerea diplomei de bacalaureat, pregătiri profesionale care să le faciliteze accesul la meserii tehnice, și de a le acorda sprijin în alegerea orientării lor profesionale. 

Cum? În colaborare strânsă cu responsabilii liceelor selecționate de către Inspectorii generali ai Ministerului Educației Naționale, Capital Filles în România a organizat în anul școlar 2014-2015 pentru directorii și profesorii  primelor licee partenere din București și Timișoara vizite la sediile companiilor partenere și două Forumuri pentru fetele din clasele a X-a și a XI-a. Aceste forumuri au primit aproximativ 500 de liceene care au avut ocazia sa discute cu responsabilii societăților partenere despre meseriile de viitor din sectorul lor de activitate, mizele angajării de personal de ambele sexe, formările care trebuie privilegiate sau locul femeilor în companie.

Pentru anul școlar 2015- 2016, în plus față de vizitele la sediile companiilor și de forumuri, în fiecare liceu asociat sunt organizate ateliere colective, susținute de colaboratoare voluntare din companiile partenere care își prezintă meseriile și parcursul profesional.

Capital Filles în România propune de asemenea un sistem de tutorat individual, tip „nașă – fină”, pentru tinerele fete  din clasa a XII-a care doresc acest lucru. In prezent, 115 „nașe” sunt deja angajate în proiect.

Și alte companii, reprezentând alte sectoare de activitate, sunt invitate să se alăture Capital Filles în România pentru a oferi tinerelor liceene o viziune mai ampla a oportunităților profesionale care le sunt oferite datorită opțiunilor de formare adaptate și ambițioase.

Asociația Capital Filles   a fost creată în Franța într-un parteneriat strâns cu Statul francez și reunește 11 mari companii. Stéphane Richard, Președinte director-general al Orange este și președinte al asociației, iar doamna Dominique Goutard este delegat general.

Mărturii ale partenerilor

 

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

„Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice salută inițiativa Asociației Capital Filles, sprijinit de Ambasada Franței în România, Camera Franceză de Comerț și Industrie și cinci mare companii;  suntem încrezători că atenția specială a politicilor publice în favoarea informării tinerelor fete cu privire la meseriile de viitor și promovarea filierelor de formare adaptate vor conduce la o creștere considerabilă în diferite sectoare ale economiei și a nivelului de trai al cetățenilor. Astfel suntem parteneri ai Capital Filles cu care împărtășim următoarele obiective:  consolidarea legăturilor dintre lumea educației și cea a companiilor, promovarea accesului egal la sectoarele de activitate și calificărilor care pot construi un viitor pentru fetele tinerele, însoțirea tinerelor românce în domeniul de studiu ales, în scopul unei mai bune integrări pe piața muncii”.

Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu , Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Ambasada Franței în România

Sunt foarte fericit că România a fost aleasă ca a doua etapă europeană a proiectului  Capital Filles o inițiativă atât de inovatoare, care pune în legătură sectorul public și sectorul privat. Doresc să amintesc că programul Capital Filles, care a fost inițial creat în Franța în anul 2011, beneficiază de la început de susținerea deplină a statului francez. Datorită acestui program, se dă o oportunitate unică tinerelor fete românce școlarizate în liceele din țară să descopere întreprinderile franceze prezente în România, sectoarele lor de activitate dar și meseriile lor viitoare, pentru a-și găsi o vocație și un interes pentru formările tehnice sau industriale care merită să fie urmate și de către fete”.

Domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România