Un american, fan al serialului de televiziune „The Walking Dead,” şi-a ucis un prieten despre care credea că „devenise zombie”, a raportat poliţia. Damon Perry, în vârstă 23 de ani, un locuitor din Prewitt (Noul Mexic), ar fi folosit cuţite de bucătărie, o chitară electrică şi un cuptor cu microunde pentru a-şi ucide prietenul. După ce a comis fapta, el ar fi avut altercaţii şi cu alţi locuitori din imobil care, finalmente, au reuşit să cheme la timp poliţia. „Nu am văzut şi nu am auzit niciodată aşa ceva”, a declarat Moses Marquez, de la poliţia din Grants, citat de AFP. „Scena era atât de oribilă, iar declaraţia bărbatului era extrem de bizară”, a adăugat poliţiştul care pune acest omor pe seama faptului că individul băuse prea mult şi se uitase la mai multe episoade din serialul „The Walking Dead”. Acest popular serial despre morţi-vii este inspirat dintr-o bandă desenată. Damon Perry le-a spus anchetatorilor că a intrat în acţiune atunci când prietenul său „a început să se transforme într-un zombie” şi a încercat să-l muşte, relatează poliţia. Presupusul ucigaş este tatăl a doi copii şi nu are antecedente psihiatrice. El a fost inculpat pentru omor şi plasat în detenţie.
(www.lalibre.be – 28 octombrie)