Magistraţii Tribunalului Constanţa au dat astăzi un nou termen în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat că a luat mită de la clanul Bercea pentru a-şi exercita influenţa pe lângă fratele său, fostul preşedinte al României. După ce martorii programaţi pentru astăzi nu s-au prezentat, instanţa a decis să renunţe la mărturiile respective şi a programat judecarea pe fond pentru data de 20 noiembrie. Mircea Băsescu este acuzat că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă autorităţi pentru graţierea acestuia. Patru membri ai familiei lui Sandu Anghel au fost condamnaţi, ieri, în primă instanţă, la închisoare cu executare pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie