Descinderi ale poliţiştilor la locuinţele mai multor suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani

Poliţiştii au descins astăzi la locuinţele unor persoane din judeţele Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa şi Iaşi, bănuite că ar fi provocat un prejudiciu de 3,5 milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit redactorului nostru Daniela Mănuţă, este vorba despre 16 suspecţi, pe numele cărora judecătorii au emis mandate de aducere la audieri şi care, în perioada 2010-2013, în calitate de administratori şi reprezentanţi legali ai mai multor societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale. Ei sunt bănuiţi că ar fi întocmit facturi în baza unor operaţiuni comerciale fictive şi ar fi efectuat tranzacţii financiare nelegale. În acest dosar, poliţia a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie