Potrivit lui László Földi, expert în probleme de politică de securitate, „radicalismul simbolic” al Ungariei, în contextul migraţiei, a protejat Europa faţă de radicalismul real. Expertul a făcut această afirmaţie în emisiunea de dimineaţă a canalului de televiziune de ştiri M1, referitor la faptul că islamişti extremişti înarmaţi au atacat un hotel din Mogadishu. László Földi a opinat că „războiul islamic” va continua, cu acţiuni mult mai spectaculoase ca până acum, şi în alte puncte ale lumii. Ceea ce se întâmplă acum în Europa este invazia generată de Statul Islamic, însă norocul continentului este că Ungaria tratează în mod radical această problemă – a afirmat expertul ungar.
MTI – 1 noiembrie