Dragomir Hurmuzescu
preṣedintele Consiliului de Administraṭie 1928; preṣedinte 9 decembrie 1941-23 august 1944
un nou post de radio • cheltuielile ṣi veniturile unui nou post • cheltuielile de administraṭie ṣi exploatare
„D-l Profesor Dragomir Hurmuzescu, decan al Facultăṭii de Ştiinṭe, directorul Institutului Electrotehnic Universitar, fost preṣedinte al Societăṭii de Radiodifuziune ṣi actualmente [în 1933] cel mai marcant membru al Consiliului de Administraṭie a binevoit să ne dea un interviu în chestiunea postului naṭional de 150 kw. care este actualmente la ordinea zilei în lumea radiofoniei româneṣti ṣi chiar a celor ce nu se ocupă de radio. Importanṭa ṣi gravitatea declaraṭiilor d-sale nu vor scăpa nimănui.
*
Cum aṭi fi prevăzut mărirea treptată a radiofoniei româneṣti?
Eu aṣ fi dorit ca efectele actualului post ce e pe cale de a se comanda, să fi fost în prealabil studiat în diversele puncte ale ṭării, în mod experimental, după orografia ṭării, după obstacole ṣi în urmă aceste date să fie sistematizate de o comisiune tehnică care actualmente lipseṣte în organizarea Societăṭii noastre de Radiodifuziune. […]
Ce credeṭi despre putinṭa de 150 Kw?
Se puteau prezenta mai multe ipoteze. Cea mai simplă ṣi mai imediată ar fi fost dublarea putinṭei postului nostru actual care a fost prevăzut cu această posibilitate de la înfiinṭarea lui. Dacă această soluṭie nu ar fi cuprins tot teritoriul ṭării în bune condiṭii, s-ar fi putut completa treptat ṣi cu alte posturi de o putinṭă mai mică sau egale în localităṭile principale, cum este Timiṣoara, Cluj, Iaṣi, Chiṣinău. Am fi avut poate ṣi avantajul de a stârni astfel ṣi în acele localităṭi împrejurul emiṭătorului activităṭi radiofonice importante din punct de vedere cultural, social etc. De altfel, această soluṭie, după câte ne-a venit la cunoṣtinṭă actualmente, a fost propusă de Casa Marconi în proiectul de concesionare oferit în primăvara anului 1931, Ministerului de Comunicaṭie.
Totuṣi s-a ales soluṭiunea postului unic într-o superstaṭie de 150 Kw.
De ce s-au oprit la 150 Kw, când posturi de acestea nu se cunosc efectiv decât unul sau două ṣi acelea cu rezultate problematice, iar majoritatea posturilor puternice nu trec de 100 Kw, nu pot să ṣtiu. […] Şi apoi adaug că la ultima conferinṭă din Madrid radiofonia a fost decretată ca un serviciu naṭional, de propagandă culturală în interiorul ṭării ṣi nu de propagandă internaṭională, tocmai spre a se limita această cursă după putere a posturilor.
Care sunt posibilităṭile financiare de plată ale acestui post?
Dacă acum, când numărul auditorilor platnici la noi nu corespunde nici pe departe cu ce s-a scontat, ea va creṣte în această perioadă de dezvoltare a postului. […]
Când am înfiinṭat serviciul radiofoniei ṣtiind că nu putem să contăm pe ajutorul statului, am pornit numai cu cele 20 de milioane subscrise de bănci într-o chibzuită gospodărie, spre a da timpul necesar publicului de amatori să vie în număr cât mai mare, ca astfel prin contribuṭia amatorilor să realizăm mijloacele necesare la început ṣi apoi pentru cheltuielile de administraṭie ṣi exploatare. […] Faṭă de efectele crizei ṣi greutăṭile provocate de ieṣirea devizelor ṣi legea contingentării materialului de radio, n-ar fi de mirare ca numărul abonaṭilor, în loc să se mărească, să scază chiar. Şi în acest caz, mijloacele prevăzute pentru plata anuităṭilor acestui post care cere foarte mari cheltuieli – circa 25 de milioane anual – ar fi departe de a putea fi realizată. La aceasta trebuie adăugate cheltuielile de întreṭinere ṣi funcṭionare cari se urcă la minimum 15 milioane anual. […]
Ce venit pot aduce aceste încasări?
Socotind că se va realiza anul acesta [1933] bugetul de 30 de milioane din anul trecut, ar veni pentru anuitatea de 10% (taxele comunale), circa 3 milioane lei. Taxele de import, în criza actuală ṣi cu legea contingentării, nu se pot ridica la mai mult de 2 milioane lei (larg evaluate) ṣi dacă am presupune cazul fericit că numărul de abonaṭi ar creṣte anul acesta cu 20.000, plătind în medie 150 lei, ar face 3 milioane, din care 70% reprezintă circa 2 milioane. Un total deci de 8 milioane, fie chiar 10 milioane venit global, destinat postului. Or, aceasta ar reprezenta abia plata consumului de curent electric cheltuit pentru alimentarea suszisului post. Şi atunci – mă întreb – de unde sumele celelalte până la 25 milioane plus cheltuielile de întreṭinere? Căci statul nu va putea să dea nimic în condiṭiile de azi […], când se reduc pentru a treia oară lefurile slujbaṣilor, când ṣcolile ṣi laboratoarele nu mai au un ban pentru material ṣi echipare.
Ce va urma în cazul acesta?
Şi atunci consecinṭa logică va fi concesionarea radiofoniei româneṣti, acest puternic izvor de cultură românească, străinilor. Dar la acest lucru trebuie să ne împotrivim cu cea mai mare hotărâre.
*
La acest interviu de o deosebită importanṭă nu am avea de adăugat decât atât: Profesorul Hurmuzescu este în chestiunea aceasta cea mai calificată personalitate, cu toate că prin jocurile politice actualmente el este numai simplu membru în Consiliul de Administraṭie al Societăṭii de Radiodifuziune. Adică ce-ar fi dacă forurile conducătoare ale acestei Societăṭi l-ar asculta sau măcar l-ar consulta?”
[„Ce e cu staṭiunea de 150 Kw? Interviu cu D-l Profesor Dragomir Hurmuzescu”, de ing. E. Petraṣcu, revista Radiofonia, 29 ianuarie 1933, Arhiva scrisă a SRR]
