În noul film „Spectre”, James Bond este vrăjit de farmecul Monicăi Bellucci. Chiar dacă actriţa italiană apare în peliculă numai cinci minute, frumuseţea ei impresionantă, în rolul văduvei unui boss mafiot, a atras atenţia presei mondiale. Monica Bellucci, care pe 30 septembrie a împlinit 51 de ani, povesteşte: „Când m-au chemat la casting, am crezut că era pentru partea interpretată iniţial de Judi Dench, însă Sam Mendes mi-a dezvăluit noua sa idee revoluţionară: o relaţie între James Bond şi o femeie matură. Am acceptat imediat şi i-am spus lui Sam că, pentru ideea sa, va deveni un erou printre femei. Este important să demonstrezi că o femeie de 50 de ani poate fi interesantă şi atrăgătoare la fel ca şi una de 30.
Contează energia şi chimia între femei şi bărbaţi”, mărturiseşte Bellucci. Actriţa a vorbit şi despre frumuseţea femeilor, precum şi despre egalitatea dintre sexe: „Trăiesc la Paris, unde există actriţe pe care le admir, precum Isabelle Huppert, Catherine Deneuve, Charlotte Rampling, Nathalie Baye. Apoi să ne uităm la Judi Dench şi puterea ei la 80 de ani. Lucrurile se schimbă şi există un nou mod de a privi actriţele azi. Şi, apoi, sunt italiancă şi adevărata frumuseţe o văd pe chipul bunicii mele materne care, după război, a întreţinut cinci copii şi a luptat întreaga viaţă. Adevărata frumuseţe constă în rujul pe care bunica mea paternă îl folosea înainte de a merge duminica la biserică. Femeile italiene au o mare tărie interioară. Au trebuit întotdeauna să lupte mult, pentru că trăiesc încă într-o lume în care bărbaţii deţin toată puterea. În privinţa egalităţii, femeile şi bărbaţii sunt încă departe de a avea aceleaşi drepturi. Cine ştie dacă voi reuşi să văd schimbarea cât trăiesc, sper.
Femeile trebuie să poată participa la tot, nu doar să procreeze. Noi femeile începem acum să vorbim şi să demonstrăm că vrem să fim libere. Este o noutate pentru noi, pentru că secole întregi am fost sclave, deci libertatea este un lucru nou. Iubesc bărbaţii şi bărbaţii au nevoie de noi şi cred că trebuie să învăţăm să avem relaţii fără să ne certăm”. Monica Bellucci a mărturisit că trece printr-un moment profesional foarte interesant: „Sunt aici la Londra pentru premiera mondială a filmului „Spectre”. Săptămâna trecută eram la Festivalul de Film de la Roma pentru a promova pelicula „Ville-Marie” a regizorului francez Guy Édoin, unde joc rolul unei actriţe franceze care merge în Canada pentru a filma şi, în acelaşi timp, încearcă să repare relaţia cu fiul adult. Pentru o mamă nu este nimic mai rău decât să nu aibă iubirea copilului ei. Este un rol extraordinar. Apoi, peste o săptămână revin pe platourile de filmare la „On the milky road” de Emir Kusturica, pe care îl vom termina la sfârşitul lunii noiembrie. Apoi fac pauză două luni şi voi fi mamă full-time”.
(www.oggi.it – 2 noiembrie)