„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele” – Regina Maria a României
Prin decizia Majestăţii Sale Mihai I şi hotărârea Guvernului României, inima reginei va fi depusă astăzi, 3 noiembrie 2015, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară: Camera de Aur de la Castelul Pelişor. „Regele Mihai a ştiut că se află într-o situaţie imposibilă: nu putea nesocoti dorinţa-lege a Reginei din testamentul său şi nu putea consimţi la trimiterea inimii în afara teritoriului naţional. Soluţia simbolică a aducerii inimii la locul unde a încetat să bată este tot ce se poate face, demn şi responsabil, deocamdată”, se arată în câteva fragmente din volumul semnat de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, aflat în pregătire la Editura Curtea Veche.
Regina Maria a murit la Castelul Pelişor pe 18 iulie 1938, după o suferinţă teribilă. Regina s-a îmbolnăvit în 1936 şi nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte despre violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. Încă din 28 iunie 1933, Regina şi-a întocmit, în formă definitivă, actele de ultimă dorinţă. Pe lângă testamentele care se refereau la succesiune, au fost scrise şi două emoţionante testamente spirituale, unul adresat copiilor iar altul poporului român. Ele cuprindeau şi o dorinţă privind rămăşiţele sale pământeşti. În scrisoarea către Carol al II-lea, spunea: „Am iubit Tenha Yuvah [Cuibul liniştit], locul pe care l-am creat; deci lăsaţi ca inima mea să stea acolo, chiar dacă trupul va trebui îngropat la Curtea de Argeş, alături de Papa [Ferdinand], aşa cum este corect pentru o Regină.”
Potrivit dorinţei testamentare, medicii au separat inima de restul trupului şi au asezat-o într-o casetă din argint, de forma octogonală, apoi în interiorul sicriului, alături de trupul în pieptul căruia bătuse timp de 62 de ani. După slujba religioasă de la Palatul Cotroceni, în faţa membrilor familiei şi a apropiaţilor, caseta cu inima Reginei Maria a fost învelită în două drapele (al Marii Britanii şi al României). Trupul a fost dus la Curtea de Argeş, iar caseta cu inima Reginei a fost pusă într-o altă casetă mai mare realizată din argint aurit.
Caseta dublă a stat în biserica din Cotroceni până în luna septembrie 1938, când a fost transportată pe mare, de la Constanţa la Balcic, cu Bricul “Mircea”. După funeralii, inima Reginei a fost aşezată într-o urnă din marmură albă şi depusă în capela Stella Maris din Balcic. Aici avea să stea spre odihnă aproximativ 2 ani. La 11 august 1938, conform documentelor testamentare, domeniul Balcic a revenit regelui Carol al II-lea, iar castelul Bran şi împrejurimile, principesei Ileana.
După pierderea Cadrilaterului în 1940, inima a fost adusă la Bran, a două reşedinţă a Reginei Maria, din iniţiativa principesei Ileana, chiar înainte că administraţia bulgară să intre în posesia Balcicului. Caseta dublă a fost ţinută mai întâi în bisericuţa din lemn a castelului, apoi a fost depusă în anul 1941, într-o capela săpată în stâncă.
Instaurarea regimului comunist şi înlăturarea monarhiei, prin actul de la 30 decembrie 1947, au însemnat şi pentru principesa Ileana calea unui exil de 43 de ani. În 1948, Castelul Bran intră în proprietatea statului, împreună cu toate bunurile familiei regale, iar în 1956 este transformat în muzeu de istorie şi artă medievală. Inima Reginei a rămas uitată în cripta din stancă până la dată de 5 iulie 1968, când în faţa ameninţării cu profanarea, a fost mutată în castel. Nu avea să rămână prea mult aici, pentru că în anul 1970, preţioasa casetă a fost transportată la Muzeul Naţional de Istorie a României, de pe Calea Victoriei, în sala „Tezaur”.
***
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m’am străduit să devin o bună Româncă. La început n’a fost uşor. Eram străină, într’o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de grea este calea pe care o Principesă străină trebuie s’o parcurgă ca să devie una cu nouă ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine va veţi aminti deoarece v’am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit „Mama tuturor”şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m’aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v’am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult că în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.
Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţă că v’am priceput: n’am judecat, am iubit…
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită că să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.
N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase îţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.
Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aş putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării.
Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc că inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aş dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.
Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copiii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.
Iubirea mea de Mamă pentru ei este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.( … )
Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.
Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.
Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.
Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenha – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.
***
În anul 2016 se împlinesc 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România, de la întemeierea Dinastiei Regale şi de la promulgarea Constituţiei din 1866. Sărbătoarea aduce omagiu întregii naţiuni, pentru drumul parcurs în cei mai dificili, dar şi cei mai binecuvântaţi ani din întreaga noastră istorie. Casa Majestăţii Sale va organiza evenimente începând cu 1 decembrie 2015 şi încheind cu 1 decembrie 2016, sperând să cuprindă o cât mai mare parte a societăţii româneşti şi să atingă cât mai multe dintre comunităţile locale din România şi din Republica Moldova.
Surse: www.familiaregala.ro; www.ceascadecultura.ro; Diana Mandache, Balcicul Reginei Maria, Curtea Veche, 2014
Documentarea: Bianca Ioniţă
