Cu ocazia întrevederii bilaterale care a avut loc în timpul consfătuirii de la Bucureşti a statelor central şi est-europene membre ale NATO, preşedintele János Áder l-a invitat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, să efectueze o vizită în Ungaria. După scurta întrevedere pe care a avut-o cu Klaus Iohannis, János Áder a declarat că preşedintele României a acceptat invitaţia şi va vizita Ungaria probabil la începtul anului viitor. „Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, ceea ce este primul pas pentru continuarea unor discuţii care să cuprindă mai multe subiecte (…). Sper sincer că aceste discuţii se vor desfăşura într-un context internaţional mai calm şi vom aborda mai degrabă chestiuni bilaterale, decât probleme generale internaţionale, fie politica de securitate, fie chestiunea migraţiei” – a afirmat János Áder.
MTI – 4 noiembrie