În ziua de 11 noiembrie 2015, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează spectacolul de teatru „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, producţie a Teatrului „Mignon”, în regia Amaliei Olaru şi în interpretarea actriţei Ioana Marchidan, în sala studio a Teatrului din Cetate din Gyula.
„Ioana Marchidan sperie. În sensul bun, dacă se poate spune aşa. Are nişte ochi mari, rotunzi şi limpezi şi-şi prinde parte din păr în două cocuri, ca să semene cu o puştoaică de liceu, şi faţa e şi mai liberă, vedem în ochii ei şi mai bine. N-ai cum să îndrăzneşti să te uiţi în altă parte dacă nimereşte povestind în ochii tăi. E imprevizibilă şi mimica ei o spune tot timpul. De la calm la agitat, de la zâmbet la compătimire, de la linişte la ţipete.” (Ancuţa Iosif – Amalia respiră cel mai adânc)
Spectacolul va fi prezentat în limba română cu supratitrare în limba maghiară.