Preşedintele Klaus Johannis a semnat astăzi decretul pentru numirea actualului ministru al educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ca premier interimar. Sorin Cîmpeanu are 47 de ani şi între anii 2012-2014 a fost rectorul Universităţii Agronomice din Bucureşti. Între 2004 şi 2008 a avut funcţia de prodecan al Universităţii Agronomice – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare, unde, începând din 1992, a deţinut toate funcţiile didactice, de la cea de preparator până la cea de profesor.
Noul premier interimar a absolvit Colegiul Naţional Sf. Sava, în 1986, iar în 1991 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului. A obţinut titlul de doctor în anul 2000.
În perioada 2000-2003 a fost expert coordonator la Centrul Naţional pentru Programul european Leonardo da Vinci, structură a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar în 2004, în cadrul aceluiaşi minister, expert coordonator la Agenţia Naţională pentru parteneriatul univesităţilor cu mediul economico – social (APART). A fost director Irrifrance Roumanie între 2005 şi 2008, vicepreşedinte al Centrului de Excelenţă în cercetare – Biotehnol.
Începând din anul 2012 este secretar general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu Sisesti”, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român pentru Programul Hidrologic Internaţional (CIHR).
RADOR (5 noiembrie)