Cu ocazia Zilei Internaționale a Mării Negre, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul în colaborare cu Ambasada României la Ankara și Consulatul General al României la Istanbul organizează joi, 5 noiembrie 2015, la sediul ICR Istanbul, un eveniment cultural plasat în marja deținerii de către țara noastră a preşedinţiei în exerciţiu a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră.
Programul evenimentului va conține vernisajul expoziției filatelice cu tematica Marea Neagră, organizată în colaborare cu Romfilatelia.
Seara va continua cu un recital special de vioară și pian în interpretarea violonistei Corina Bura și a pianistei Viorela Ciucur și se va încheia cu un cocktail.
Repertoriul selectat de cele două prestigioase artiste românce va include și piese aparținând unor compozitori din regiunea Mării Negre.
Prin acest eveniment, ICR “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul se alătură misiunilor diplomatice ale României în Republica Turcia în îndeplinirea acelor obiective importante pentru prioritățile politico-diplomatice și culturale ale țării noastre atât în spațiul în care ne desfășurăm activitatea, cât și în context regional.
La eveniment vor participa membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Istanbul, oficiali OCEMN, reprezentanți ai țărilor membre OCEMN prezenți la Istanbul, reprezentanți ai institutelor culturale străine, autorități locale, reprezentanți ai mediului academic – transmite ICR Istanbul.