Tudor Cătineanu, preṣedinte director general 1995-1999
o nouă organigramă • posturi de şefi de departamente ocupate prin concurs • economii pentru plata datoriilor • Canal România Muzical
„Mi-a venit o solicitare chiar din Parlamentul României, din partea unui fost student al meu, dacă nu aş vrea să mă înscriu în concursul pentru ocuparea postului de Preşedinte Director General, sau la Radio sau la Televiziune. Am stat şi m-am tot socotit, şi am zis: dacă o condiṭie este ca să nu fii membru de partid, atuncea intru, pentru că simṭeam undeva nevoia să fac ṣi altceva, mai mult decât prestaṭia mea didactică. Am răspuns sugestiei fostului meu student ṣi m-am prezentat la concurs. Evident că, profesor fiind, ṣtiam ce înseamnă un concurs ṣi un examen, încât m-am pregătit foarte serios. Din comisie făcea parte ṣi domnul Ţepelea, care era în Partidul Naṭional Ţărănesc ṣi îmi aduc aminte că ṣi poetul Adrian Păunescu. Iar la concurs, fără nici un fel de pilă – că n-aveam de unde să am pile, nici nu-mi puneam această problemă – am obṭinut postul de Preṣedinte Director General.
Ce consideraṭi că era de făcut la Radio? Care au fost punctele forte ale programului dumneavoastră?
Ele sunt două, sunt cam distanṭate unul de altul, eterogene să le spunem aṣa, dar în adâncime sunt foarte bine legate. Apăruse deja în 1994 Legea 41 , care era o lege de organizare a celor două societăṭi, Radioul ṣi Televiziunea care, potrivit legii, „trebuie să fie posturi publice, autonome de interes naṭional„ – citez exact din lege. Prima operaṭie mare pe care am făcut-o a fost elaborarea unei noi organigrame a întregii instituṭii. Îmi amintesc că timp de trei luni de zile semnam numai documentele zilnice, cotidiene, obiṣnuite, povăṭuit, îndrumat, de Paul Grigoriu, director interimar, după domnul Eugen Preda, care s-a retras. Iar în această perioadă n-am făcut altceva decât să consult toate sursele ṣi din preajma mea ṣi de pe toate canalele informaṭionale. Timp de trei luni de zile am elaborat o organigramă nouă a întregii structuri a Societăṭii de Radiodifuziune, pentru că legea îmi îngăduia ṣi chiar îmi sugera acest lucru, de restructurare, de organizare.
Pe ce principii era făcută, era mai „aerisită„?
Erau mai multe principii, care se conjugau. Unul dintre ele era reorganizarea departamentelor de bază ale întregii instituṭii, încât să nu cadă accentul exclusiv pe emisie, ci să se deplaseze accentul, dacă se poate, simetric, pe întreaga instituṭie, cu toate compartimentele ei. Pentru că toate conduc înspre microfon, dar dacă ele nu merg atuncea ṣi microfonul poate să aibă dificultăṭi. De aceea am organizat concursurile […], eu am participat la 100 ṣi vreo trei concursuri, ca ṣef de comisie. Şi restul concursurilor s-au desfăṣurat conduse de către cei care deja erau aleṣi. Astfel s-au constituit ṣase departamente de bază: Canalele Naṭionale, era unul; Canalul Internaṭional, era doi; Canalele Teritoriale, toate care ṣi-au câṣtigat, prin Consiliul de Administraṭie, normal, autonomia; Canalul Tehnic unde director general a ajuns Ilie Mihai ṣi Secretariatul general, căruia i-am coborât statutul. Pentru că Secretariatul general avea ceva din Secretariatul General politic de pe vremuri ṣi l-am adus puṭin mai jos, punându-l pe un plan de egalitate cu celelalte departamente, astfel încât sarcina de bază a Secretarului General este ca să asigure circulaṭia informaṭiei în întreaga instituṭie, să se evite blocajele, distorsionările de informaṭie. Şi atunci agenṭia CIS-ul, cum se numea pe vremuri, adică a dumneavoastră, s-a transformat în Agenṭia RADOR, fiind de fapt subordonată Secretarului General, care atuncea era Dragoṣ Şeuleanu. Deci reorganizarea pe departamente ṣi concursurile pentru toṭi ṣefii din instituṭie, de la cel mai mare, eu care am fost deja ales printr-un concurs, toṭi ceilalṭi au trecut prin concursuri. […]
Atunci când am ajuns în funcṭia în care am ajuns, instituṭia avea 13,5 miliarde de lei vechi, deci o datorie îngrozitoare către bugetul de Stat ṣi către bugetul Asigurărilor Sociale. Şi atunci a trebuit să iau niṣte măsuri atât de drastice, de severe, dar fără să le lezez [oamenilor] cu ceva interesele. Deci ne-au trebuit un an ṣi opt luni exact pentru ca să plătim integral datoriile. E adevărat că în această perioadă nu s-a făcut nici un concurs de intrare din exterior, dar nici de promovare din interior. Însă oamenii au încept să cunoască puṭin-puṭin stilul ṣi nu s-au revoltat împotriva acestei situaṭii, că nu le sunt mărite salariile, pentru faptul că ṣtiau că ne plătim datoriile. Toată lumea ṣtia ṣi toată lumea accepta! Da, ne plătim datoriile ṣi era evident că le plătim, de la lună la lună. […]
Alte economii atunci, în perioada în care aṭi plătit datoriile, din ce aṭi mai făcut?
Păi aveam diverse surse. În primul rând, economisirea foarte severă a banului, în interior, asta era cea mai mare economie. Noi aveam abonamentul, [cu] care n-am avut probleme, că mergea abonamentul. În perioada în care am fost eu în Radio, timp de patru ani de zile, consecutiv, în ierarhia pe plan naṭional, ca importanṭă… pe locul I a fost ṣi a rămas Biserica, pe locul II era Armata ṣi pe locul III era Radiodifuziunea Română!
Vă referiṭi la credibilitate…
Credibilitate, sigur că da! Deci asta era, patru ani de zile, consecutiv… am ajuns la punctul de economisire foarte riguroasă a banului, ca să facem pe plan tehnic miṣcări chiar surprinzătoaree. Bine, vine Tehnicul cu Ilie Mihai ṣi contribuṭiile pe plan tehnic, la care nu mă pot lungi în timpul acestei discuṭii concise. […] Am ajuns să putem cumpăra 45 de maṣini: 6 maṣini superioare, maṣini mai bune, de calitate, pentru cei ṣase ṣefi de departamente […] ṣi restul erau Dacii. Deci vă daṭi seama că am cumpărat un număr foarte mare de maṣini, descurcându-ne financiar deja foarte bine! […]
Domnule profesor, aṣ vrea să vorbim despre latura culturală, Radio România Cultural este singurul post din ṭară. În mod concret, cum au mers lucrurile?
„Bătaia„ cea mai mare o avea, cum era firesc, Radio Actualităṭi. Culturalul a rămas tot timpul, ca audienṭă, pe o poziṭie mult mai joasă. Dar n-am intrat în panică ṣi nici n-am luat cine ṣtie ce măsuri deosebite. Pentru că, e firesc, Canalul Cultural este pentru intelectuali deci audienṭa lui este limitată, vrând-nevrând, absolut firesc. Aici am luat mai multe măsuri, nu drastice, severe, de întors lumea pe dos. Mi-aduc aminte că una dintre ideile pe care am mers era „cât mai puṭină vorbă„, deci materialele să fie cât mai sintetice ṣi dacă se poate materialele să fie însoṭite ṣi de fondul muzical, dar ṣi de intervalurile muzicale. […] Erau oameni de cultură care îṣi făceau datoria, adică aicea n-am avut probleme. Că veni vorba, însă, am insistat foarte mult, după ce ne-am plătit datoriile, ṣi într-un târziu am reuṣit, […] am înfiinṭat Radio Muzical. Acela este înfiinṭat de noi, adică Preṣedintele ṣi organele de conducere, Consiliul de Administraṭie, toṭi sunt implicaṭi în această decizie cu Canalul Muzical.
Canalul Tineret, am avut diverse probleme cu el, dar într-un târziu a venit Pittiṣ. Mi-a trebuit foarte mult până când l-am convins pe Pittiṣ să accepte propunerea. Avea rezerve, avea ṣi alternative, s-a hotărât cu greu, dar s-a hotărât…. Este singura excepṭie – că de la regulă trebuie să fie o excepṭie! – a unui ṣef care a intrat ṣi a ajuns director de canal… […] ṣi ca director, este singurul director, Pittiṣ, care n-a trecut prin concurs. […]
În toată cariera dumneavoastră… această perioadă în care aṭi fost Preṣedinte Director General la Radio ce a însemnat pentru dumneavoastră?
A însemnat o experienṭă totală din mai multe puncte de vedere. M-am întrebat după aceea: dacă ar fi să o iau de la capăt încă o dată – eram ṣeful, totuṣi, al Catedrei de Filosofie sistematică din Cluj Napoca – aṣ face-o încă o dată, dacă ar fi să reiau experienṭa? Şi am tras concluzia onestă că aṣ face-o! Efortul o fost mare, dificultăṭi, necazuri, consum… N-am citit în specialitate nimic ṣi n-am scris nimic. Mi-aduc aminte că locuiam la hotel până am primit locuinṭă, într-un târziu, ṣi apăruse o carte a lui Bertrand Russell, o carte de metafizică. Iar în hotel am deschis cartea ṣi am început să citesc. Şi când am ajuns la pagina a treia am stat ṣi am căzut pe gânduri. Şi mi-am zis: „Dacă citeṣti mai departe, până la capăt ṣi nu închizi cartea, înseamnă că nu vei putea conduce această instituṭie. Deci, citeṣti mai departe sau închizi cartea?…„ Şi după câtva timp de gândire ṣi aṣa mai departe, am închis cartea. Deci, de atuncea, patru ani de zile eu n-am citit nici o pagină de specialitate, nu altceva! Vă spun că la ora 8 intram în instituṭie ṣi tot timpul zilei, că plecam mai repede, nu stăteam până seara, -dacă era cazul veneam la oricare oră-, dar tot timpul era folosit exclusiv pentru problemele instituṭiei. Nici un fel de altă preocupare în afară de asta! Deci aṣ face-o încă o dată… […]
Primul [meu] motto sună aṣa, în raport cu ce a fost: „Ceea ce s-a făcut bine vom conserva, ceea ce s-a făcut mai puṭin bine vom corecta, iar ceea ce nu s-a făcut vom face„. Motto pe care l-am discutat chiar cu domnul Eugen Preda, spunându-i-l aṣa cum vi-l spun dumneavoastră. Al doilea motto mă priveṣte oarecum personal, pentru că eu mă refer la mine. Am zis că pot fi mândru cel puṭin pentru faptul că am reuṣit să conduc Radiodifuziunea timp de un mandat întreg, atât sub poziṭie, cât ṣi sub opoziṭie! Poziṭia fiind Ion Iliescu, opoziṭia fiind [Emil] Constantinescu.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2015]
