O parte din transferurile pacienţilor aflaţi în stare critică şi gravă vor fi făcute cu un avion special trimis de NATO, în cadrul unui program destinat răspunsului la dezastre şi urgenţe civile, a precizat pentru Radio România Actualităţi ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Mircea Duşa: Am solicitat ca un avion de mare capacitate, un avion C17, să ne sprijine în a transporta răniţii spre statele care preiau pacienţii din România. Acest avion, din ultimele informaţii şi discuţiile avute cu colegii noştri, va sosi în jur de ora 19:00 şi, în funcţie de ceea ce vor stabili medicii vom efectua zboruri şi cu acest avion, care fiind un torbojet poate să transporte bolnavi într-un timp mult mai scurt.