Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, consideră că un guvern format din tehnocraţi ar putea fi o soluţie temporară până la alegerile de anul viitor. Pentru aceasta însă politicienii ar trebui să ajungă la un consens în privinţa mandatului şi a obiectivelor guvernului interimar.
Mugur Isărescu: În asemenea perioade proba noastră este trecutul. Desigur, nu poţi să iei trecutul şi să-l extrapolezi şi să spui „domnule, ce s-a întâmplat în 1992 cu guvernul Stolojan, ce s-a întâmplat în 2000 cu guvernul Isărescu categoric se va întâmpla şi în acest sfârşit de an şi începutul anului următor”. Dar în trecut, în limitele, în parametrii daţi de o criză politică, de potenţialul unor tensiuni sociale mai puternice şi nevoia de alegeri, eu cred că un guvern de tehnocraţi poate să facă faţă, în opinia mea, dacă i se dă un mandat clar, alegeri clare, liniştite, păstrarea stabilităţii macroeconomice şi creştere. Eu cred că este un lucru care este perfect fezabil.
Realizator: Mugur Isărescu a mai adăugat, răspunzând unei întrebări, că nu exclude posibilitatea ca premierul tehnocrat să fie din BNR, dacă partidele solicită acest lucru, iar acesta ar trebui să fie un tânăr, aşa cum solicită persoanele care protestează de mai multe zile.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie