O sursă autorizată din cadrul autorităţilor de la Moscova a declarat pentru publicaţia „Kommersant” că autorităţile ruse au luat decizia ca zborurile companiilor aeriene ruse către Egipt să fie suspendate pentru o durată de mai mulţi ani. Peste 70.000 de turişti ruşi se află în prezent în Egipt, potrivit unei estimări, a declarat vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici. Peste 120 de tone de bagaje, aparţinând turiştilor ruşi, care se odihnesc în Egipt, au fost deja aduse în Rusia. Guvernul Rusiei prevede ca pe viitor să impună restricţia de a interzice şi lansa avertismente turiştilor ruşi de a se deplasa în zone de risc, în ţările în care le poate fi pusă în pericol viaţa. „Restricţia impusă recent de autorităţile ruse, care prevede suspendarea zborurilor companiilor aeriene ruse către Egipt, se va prelungi nu doar pentru câteva luni, ci pentru câţiva ani”, a precizat sursa, citată de publicaţia „Kommersant”, care face referire la surse oficiale din cadrul Guvernului Rusiei. De asemenea, există informaţii oficiale că autorităţile ruse examinează posibilitatea de a interzice turiştilor ruşi să viziteze ţări care se află în zone de risc major. În prezent toate zborurile companiilor aeriene ruse către Egipt sunt suspendate, atât cursele de linie, cele charter şi cele de trazit. Decizia a fost luată în urma prăbuşirii avionului de linie rusesc, Airbus 321, aparţinând Companiei Kogalîmavia, în centrul Peninsulei Sinai din Egipt, pe 31 octombrie, cu 224 de persoane la bord, care efectua o cursă de la Sharm el-Sheikh către Sankt Petersburg. Printre ipotezele producerii acestui tragic accident aviatic, luate în calcul de anchetatori, se află şi ipoteza producerii unui atentat terorist. Nu există supravieţuitori, toţi cei aflaţi la bordul A321 şi-au pierdut viaţa în urma tragediei. Imediat după producerea incidentului nefericit, în Rusia a fost creată o celulă operativă care se ocupă de suspendarea zborurilor companiilor aeriene ruse către Republica Arabă a Egiptului şi de repatrierea turiştilor ruşi aflaţi în această ţară. Celula operativă este condusă de vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici. Vicepremierul rus a precizat pentru publicaţia „Kommersant” că, în momentul de faţă, cel mai important obiectiv este repatrierea în deplină siguranţă a cetăţenilor ruşi aflaţi în Egipt. Potrivit unor estimări, între 45.000 şi chiar peste 70.000 de turişti ruşi s-ar afla în prezent în Egipt, a susţinut vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici, potrivit publicaţiei „Kommersant”. Un număr mare de turişti ruşi au făcut cereri de asistenţă pentru repatriere asistată din Egipt, a mai susţinut vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici. Cetăţenii ruşi care se află în această ţară au fost sfătuiţi şi să se adreseze Ambasadei Federaţiei Ruse de la Cairo şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă, a mai afirmat Dvorkovici. „Trebuie să precizez însă că nu este vorba despre o repatriere imediată”, a mai adăugat vicepremierul rus. „Operatorilor ruşi din turism, care sunt printre cei mai afectaţi de această situaţie, le cerem să manifeste maximum de profesionalism şi să nu rişte viaţa cetăţenilor ruşi în baza asigurărilor primite de la operatorii egipteni privind siguranţa staţiunilor egiptene. Structurile ruseşti au elaborat în cel mai scurt timp posibil procedura de înregistrare, de depozitare şi de repatriere a bagajelor turiştilor ruşi aflaţi în Egipt. Toate acestea sunt necesare pentru a asigura la maximum siguranţa tuturor cetăţenilor ruşi aflaţi în această ţară”, a conchis vicepremierul rus Arkadi Dvorkovici, potrivit publicaţia „Kommersant”. Dvorkovici a mai precizat că deocamdată autorităţile ruse nu au emis decizia de suspendare a zborurilor companiilor aeriene ruseşti către alte state. În acest context, el a mai precizat că suspendarea zborurilor companiilor ruseşti către Egipt nu are nicio legătură cu operaţiunea Forţelor Aeriene Ruse în Siria, care a debutat pe 30 septembrie anul acesta.
(www.interfax.ru – 10 noiembrie)