András Demeter, preṣedinte director general, 2010-2012
„Raportul dintre ce aṭi găsit venind preṣedinte la Radio ṣi ce vă aṣteptaṭi să găsiṭi a fost în favoarea sau în defavoarea Radioului?
Am găsit o organizaṭie stabilă, […] o organizaṭie echilibrată, o organizaṭie care îṣi cunoṣtea rolul ṣi atú-urile; organizaṭie uṣor supradimensionată… ceea ce practic prezenta pe urmă, din alte abordări, frâne sau îngreunări, pentru că este un enorm cost cu personalul, motiv care te împiedică în a utiliza banii în multe-multe alte locuri necesare. Dar nu este o supradimensionare spectaculoasă, deci nu vorbim despre ceva… dramatic. […] Deci practic asta am găsit eu, ceea ce n-a fost o surpriză deoarece ṣtiam că Radioul Public… eu având totuṣi de-a lungul anilor tangenṭe cu funṭionarea Radioului, din anumite perspective, în special cele legislative, deci n-a fost o noutate, n-a fost o surpriză, a fost o constatare plăcută. […]
Din punctul de vedere al bugetului, cum aṭi găsit lucrurile?
De la momentul venirii mele în Radio România ṣi până la momentul plecării mele sau retragerii mele din funcṭia de PDG în acela de membru al Consiliului de Administraṭie – în care sunt ṣi acum – am afirmat ṣi susṭin că Radio România nu duce lipsă de resurse financiare. Deci este lipsită de onestitate orice afirmaṭie că „Radio România nu are bani”, ca să mă exprim mai direct. […] N-am spus că Radio România se scaldă în bani. Am spus că veniturile Radio România sunt suficiente, sunt atât de consistente încât, cu o atentă gospodădire sau gestionare a lor, nu numai că poṭi face faṭă nevoilor ṣi cerinṭelor, ci poṭi asigura o constantă dezvoltare ṣi o constantă îmbunătăṭire a serviciilor. Evident, gestiunea sau gospodărirea, ca ṣi acasă la fiecare dintre noi, cere anumite sacrificii, anumite decizii dureroase într-un sens sau avantajoase, în alt sens. Nu vorbesc acum de nimic spectaculos, vorbesc doar de modul în care fiecare dintre noi, când trebuie să decidem dacă ne zugrăvim casa ṣi plecăm ṣi în vacanṭă ṣi ne schimbăm ṣi maṣina, ceva din acestea va trebui să fie amânat pentru că putinṭa e mai mică decât voinṭa. Deci la asta mă refer ṣi atuncea e posibil să ne doară că nu plecăm în concediu, dar am reuṣit să facem renovarea casei, ceea ce este foarte important! […]
Am introdus un element de noutate la venirea mea – ṣi care se pare că persistă – pe care l-am denumit P.O.S., Priorităṭi ṣi Obiective Strategice, care până atunci nu a fost [deloc] sau n-a fost în acea formă. Preṣedintele este unul dintre cei 13 administratori ai Societăṭii numit de Parlament sau prin votul Parlamentului, în interiorul Consiliului de Administraṭie având acelaṣi rang, fiind totodată ṣi director general, [care] are responsabilităṭile executive sau manageriale directe. Din momentul în care acest Consiliu, pentru un mandat de patru ani, îṣi stabileṣte anumite priorităṭi – cum am făcut noi din 2010 – ṣi funcṭionează ṣi în prezent, din momentul acela situaṭia se schimbă un pic. Ai fixat anumite priorităṭi, ai fixat un drum…
Şi nu mai poṭi schimba…
Poṭi schimba, dar în mod normal ar trebui ca schimbările să fie după ce ai atins ceea ce ṭi-ai propus. Sau, apropiindu-te, constaṭi că trebuie să-l reconsideri, ca la reconfigurarea traseului la GPS… […] Până la noi, consiliile de administraṭie au fost numite ṣi ṣi-au văzut de treabă; nimeni nu ṣtia ce ṣi-au propus! Noi am făcut practic un gest de transparentizare, am lipit pe toṭi pereṭii: „Astea sunt priorităṭile noastre pentru mai binele organizaṭiei”. Din momentul acela orice salariat, dar ṣi Paralamentul sau orice ascultător la o adică, dacă a avut curiozitatea de a vedea ce am aprobat noi, putea să spună: „Măi băieṭi, dar v-aṭi propus următoarele… unde aṭi ajuns cu ele?! De ce le-aṭi abandonat?” ṣi aṣa mai departe. Deci în sensul acesta, practic, la nivelul Consiliului ṣi al conducerii Societăṭii am adus acest element de noutate care ne diferenṭia uṣor de directorii generali sau de preṣedinṭii anteriori care asigurau o gestiune dar numai la sfârṣit se vedea către ce s-au îndreptat.
Şi care erau priorităṭile dumneavoastră? Ce aṭi considerat că era mai urgent de făcut?
Ele sunt organizate pe nouă mari domenii, vorbim de domeniul cultural, patrimonial, până la tehnologie care este într-o continuă evoluṭie, până la partea de gestiune economică ṣi trecând pe componenta de resurse umane, adică cum e mai bine să fie o astfel de organizaṭie care face parte dintre organizaṭiile mari, cu peste 2000 de salariaṭi ṣi cu alte sute sau poate chiar mii de colaboratori sau prestatori de servicii.[…] Toate aceste domenii au fost sintetizate, au fost extrase la nivelul anului 2010 anumite priorităṭi ṣi au fost transpuse în obiective ṣi în direcṭii de acṭiune. Aceste obiective ṣi direcṭii de acṭiune au fost pe urmă transpuse piramidal la nivelul managementului de execuṭie – până la capătul degetului, să zicem, de la creier – ṣi întoarse până la urmă pe tot acest flux în vederea propunerilor de implementare.
Şi pe urmă ne-am apucat de treabă, astfel încât [totul a mers bine,] cu excepṭia unui domeniu care nu a depins sau a depins în foarte mică măsură de voinṭa ṣi de putinṭa noastră, anume rezolvarea problemelor legate de sediul central al Radiodifuziunii, în sensul că ne-am propus o soluṭie, fiind o clădire cu anumite riscuri clădirea din Berthelot, dar acest deziderat […] este tot într-o continuă căutare de soluṭii. În rest, gradul de implementare, din rapoartele văzute ulterior la finalul mandatului – că eu la jumătate am… mi-am schimbat locul -, la finalul celor patru ani propuṣi, am constatat cu surprindere un foarte bun procent, de peste 80% de realizare! […] Cei cinci ani de mandat care au fost înaintea venirii mele au avut ṣi ṣansa ṣi timpul necesar pentru a construi ceva pe care eu l-am putut duce mai departe, mi-au uṣurat mult munca…
În prezenṭele indirect radiofonice – ca „actori” culturali, prin [intermediul] orchestrelor ṣi prin târgul Gaudeamus ṣi aṣa mai departe – nu am avut un rol decisiv decât în privinṭa îmbunătăṭirii acestora, poate a eficientizării anumitor aspecte, cu titlu de noutate în domeniul ăsta rămânând iniṭierea a două evenimente, [unul fiind] RadiRo care îmi aparṭine în totalitate, – ideea acestui Festival [al Orchestrelor] la Radio România – pentru că astfel de festivaluri au fost la alte radiouri publice cu mai mare sau mai mic succes. Deci nici aicea n-am fost eu „inventatorul mersului pe jos”, doar am spus că eu cred că Radio România are toate capacităṭile [pentru un] astfel de proiect de succes, adică să nu eṣueze, aṣa cum în alte radiouri a eṣuat. Astăzi suntem deja la două ediṭii făcute ṣi cu o consolidare a ideii…
La fel, a fost o iniṭiativă a ultimelor zile de mandat, dar mă număr printre cei care au semnat „certificatul de naṣtere”, să spun aṣa, al Festivalului Internaṭional de Teatru Radiofonic. Implementarea n-a mai fost făcută de mine, dar mă bucură faptul că de atunci încoace au avut loc deja cred că tot două ediṭii ṣi au căpătat nu doar o notorietate, atât în breaslă cât ṣi în public, ci ṣi un ecou care se poate măsura practic, pe interesul crescut faṭă de teatrul radiofonic. […]
Am venit cu niște reforme în administrarea societății. Reformele n-au fost spectaculoase, au venit doar pe sensul acurateței actului de administrare. Dacă ceva până atunci se făcea „oarecum”, acum este mai formalizat, mai așezat, care poate să conducă la o mai mare transparență. Am început să transform actul de administrare, la acest nivel al radioului public, de la un tip de abordare managerială de la un punct la altul, succesivă i-ai spune – adică luând problemele cum le întâlnim – într-una proactivă. În sensul în care prima dată le identificăm, le prioritizăm și pe urmă le atacăm. E o diferență. Pentru mine asta este cheia sau succesul activității manageriale. Managerul în opinia mea nu este un director care pur și simplu asigură buna desfășurare a lucrurilor. Diferența între manager și director este acela că managerul stabilește anumite scopuri și pe urmă își dimensionează resursele.
Despre înṭelegerile pe care le-aṭi avut cu alte posturi de radio sau cu postul Radio Chiṣinău [ce puteṭi spune]?
Tot ce înseamnă „bilateralele” ṣi toată relaṭionarea Radioului Public din România cu alte posturi publice sau private este o „industrie”, deci îṣi are propriile sale reguli, este ca Ministerul de Externe într-un guvern. Aici practic preṣedinṭii, volens-nolens nu sunt decât niṣte actori care trebuie să interpreteze la un moment dat un rol… […] sunt un fel de ṣefi de stat care se duc acolo, fac reprezentare, „bună ziua”, fotografii de familie ṣi „la revedere”! […] Am mai avut un rol activ în European Broadcasting Union, […] am reuṣit să obṭinem ca să fi avut un mandat întreg, de doi ani, în Comisia Radio a EBU. […]
Da, aṭi întrebat de Radio Chiṣinău care într-un fel este „politica externă a Radioului”, dar de data asta urmăreṣte două lucruri majore: primul care se numeṣte „interes naṭional” în sensul mai puṭin erodat de acum al unei dorinṭe de revenire a României pe piaṭa mediatică din Republica Moldova – după dispariṭia tragică în urmă cu câteva decenii -, un deziderat care a fost propus de foarte multă lume, care a fost pregătit în mandatul anterior venirii mele, dar care n-a fost finalizat niciodată ṣi care, fără falsă modestie, dacă nu eram eu cu un anumit tip de asumare ṣi determinare, nici acum nu ar fi fost finalizat, pentru că a presupus niṣte decizii extrem de dificile ṣi extrem de riscante pe care nu toată lumea a fost dispusă să le ia! Am reuṣit până la urmă eu să mi le asum ṣi alături de mine, acolo ṣi unde trebuia, au fost aceste decizii asumate sau susṭinute ṣi de către ceialṭi membri ai Consiliului de Administraṭie.
Dificile din punct de vedere tehnic sau politic?
Din toate punctele de vedere… ṣi tehnic ṣi politic ṣi juridic: vorbim de două state, vorbim de diversităṭi de abordare în toate domeniile vieṭii… Vobim de o situaṭie în care există ṣi a existat ṣi va exista în primul rând un interes din partea unui stat enorm precum Confederaṭia Rusă, vorbim de o situaṭie de mare incertitudine la nivelul aproape fiecărui cetăṭean al Republicii Moldova, în sensul opṭiunii pro-occidentale sau pro-orientale să-i spun aṣa, deci este o luptă în care noi ne-am propus un singur lucru […] – constat că se menṭine direcṭia aceea! – eu mi-am propus ca Radio Chiṣinău să fie un post foarte european, într-o ṭară foarte „îndepărtată” de Europa; un post mai european chiar decât este Radio România; un post mai european chiar decât este România o ṭară europeană. Pentru că ecuaṭia pe care o propusesem eu, era una foarte simplă… în contextul în care există o persuadare extrem de puternică dintr-o anumită direcṭie, n-o poṭi învinge – nici nu se pune problema, că au ṣi bani – dar n-o poṭi surmonta… nu te poṭi contrapune. Nu poṭi! E sinucigaṣ! Şi atunci tu trebuie să ai o total altă abordare, să arăṭi doar o alternativă, „se poate ṣi altfel…”, lăsând la latitudinea target-ului să decidă. Deci, cam asta a fost construcṭia pe care mi-am propus-o din start…[…] Radio Chiṣinău în aceṣti câṭiva ani a ajuns un radio care nu numai că a intrat – aṣa cum speram să intre – în casele oamenilor, dar este un post ascultat, este un post care, pe zi ce trece, ṣi-a câṣtigat credibilitatea ṣi lucrul ăsta se dovedeṣte ṣi prin simplul fapt că la ultimele alegeri toate formaṭiunile politice s-au dus ṣi au cumpărat publicitate! Dacă toate, înseamnă că există o percepṭie a echidistanṭei ṣi dacă au cumpărat, înseamnă că au audienṭă… că altfel n-ar fi cumpărat! […] Adică audienṭa Radio România a crescut [în Republica Moldova], pe o nevoie pe care o resimṭeam cu toṭii; oamenii de acolo chiar îṣi doreau să audă… nu toṭi, nu fiecare cetăṭean, dar dovada faptului că nu era doar un moft […] este rezultatul acesta: după trei ani de funcṭionare – că se fac în câteva zile de fapt patru ani, din 2011, pe 1 decembrie -, practic a crescut audienṭa ṣi notorietatea ṣi acceptarea Radio România Chiṣinău. […] Am extins la încă câteva milioane de suflete tot ce înseamnă valorile, tradiṭia acestui fenomen numit Radio România. Ăsta cred că e un lucru cu care, la o adică, aṣ putea chiar să mă mândresc!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2015]
