EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* La Valletta, Republica Malta: Președintele României, Klaus Iohannis, participă la Summitul Migrației şi la Reuniunea Extraordinară a Consiliului European (11 – 12 nov.).
Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţă în plen
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
– Apărare, Interne
* Oradea: Seminarul Naţional cu tema „Criminalitatea Rutieră” – la Hotel Continental Forum (12 – 13 nov.)
– Partide
* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Giurgiu – ora 13:00
* Timişoara: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Filialei ALDE Timiş, senatorul Petru Ehegartner – ora 11:00
* Oradea: Conferinţă de presă a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) – ora 11:00
* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de PNL Gorj – ora 11:00
– Culte, Biserică
* Iaşi/Jud. Neamţ: Mitropolia Moldovei și Bucovinei în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi organizează Simpozionul internațional cu tema „Întâlnirea cu Duhovnicul – Părintele Dionisie de la Colciu (1909-2004)” – la Iaşi și Mănăstirea Neamţ (12 – 14 nov.)
– Diplomaţie
* Briefing de presă susţinut de ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, privind #EUReform – agenda de reformă a Uniunii Europene, în viziune britanică – ora 16:00, la sediul Ambasadei, Str. Jules Michelet nr. 24
* Baia Mare: Ambasadorul Irakului la Bucureşti, Hussain Sinjari, participă la conferinţa internaţională „Cultură. Civilizaţie. Diplomaţie. Relaţii româno – irakiene” – ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
– Minorităţi
* Roma Fund Education România (REF) împreună cu Partenerul Roma Oktatási Alap (ROA) organizează conferința de finalizare a proiectului „Creșterea accesului tinerilor romi la învățământul superior” – ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanţilor nr. 50B
– Administraţie
* Alba Iulia: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru – Alba Iulia organizează conferinţa „Dezvoltarea urbană inteligentă. Soluţii şi bune practici în contextul implementării politicii regionale şi de coeziune 2014-2020” – la Universitatea ”1 Decembrie 1918”
* Constanţa: Instituţia Prefectului judeţului Constanţa organizează o prezentare pentru agenţii economici şi persoanele interesate de modalităţile de solicitare şi obţinere a avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu – ora 16:30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ
* Constanţa: Angajaţii companiei Somaco Construct SRL din Constanţa organizeaza o acţiune de protest, sub titulatura „Opriţi abuzurile Primăriei Năvodari, comandate de mafia retrocedărilor din Constanţa” – ora 10:00, în fata Prefecturii
* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Prahova – ora 16:00
* Tulcea: Şedinţa ordinară a Comisiei de dialog social Tulcea – ora 14:00, la Prefectură, Sala de videoconferinţe
– Justiţie
* Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul torţionarului Ioan Ficior – ora 10:30
* Baroul Bucureşti, Baroul Ilfov şi Baroul Ialomiţa, în parteneriat cu Editura Universul Juridic organizează conferința „Provocări lansate practicienilor de noile Coduri: civil și procedura civilă” – ora 9:00, la Complexul Crystal Palace Ballroom, Sala Ballroom
– Organizaţii
* În contextul aniversării a 70 de ani de la crearea Organizației Națiunilor Unite și a 60 de ani de prezență românească la această organizație, Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice, în parteneriat cu Ministerul afacerilor externe organizează dezbaterea cu tema „Locul și relevanța ONU în relațiile internaționale actuale” – ora 16:00, la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47. Invitați speciali: ambasador Ion Diaconu, ambasador Nicolae Ecobescu și ministru-plenipotențiar Petru Dumitriu. Moderator: prof.univ.dr. Adrian Năstase, președintele FET
* Institutul de Studii Populare împreună cu Fundaţia Hanns Seidel şi Institute of Local Development organizează o conferinţă cu tema „importanţa dezvoltării regionale pentru viitorul României” – ora 10:00, la Spaţiul Public, Str. Vasile Lascăr nr. 31
* Conferinţă de presă susţinută de Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) – ora 13:30, la Impact Hub, Str. Halelor, nr. 5, etaj 2, sala San Francisco. Participă: Alina Mungiu-Pippidi – preşedintele Societăţii Academice din România, Nicuşor Dan – preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Mihai Dragoş – preşedintele Consiliului Tineretului din România, Dan Nechita – co-fondator şi CEO al Fundaţiei CAESAR, alţi lideri ai organizaţiilor membre ARC
– Economic
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de certificate în sumă de un miliard de lei
* Deschiderea oficială a Târgului de Turism al României – ediţia de toamnă (12 – 15 nov.) – ora 11:00, la Romexpo, Pav. C3
* Autoritatea Naţională pentru Turism organizează evenimentul de premiere a Destinaţiilor Europene de Excelenţă EDEN – ora 12:00, la Romexpo, Pav. C3
* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România – ora 12:30, la Romexpo, Sala Madgearu
* Gala de Decernare a Premiilor EY Entrepreneur Of The Year – 2015 România – ora 19:00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas. Marele câştigător intră în finala mondială pentru titlul „World Entrepreneur of The Year”, ce se va desfăşura în iunie 2016, la Monte Carlo
* Camera de Comerţ şi Industrie a României în parteneriat cu Legal Magazin Events şi cu sprijinul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează Conferinţa ”Arbitrajul – Un Nou Început” – ora 9:00, în Amfiteatrul Al. I. Cuza – CCIR Business Center
* Şinca Nouă, Jud. Braşov: TRANSGAZ prezintă finalizarea lucrărilor de modernizare la Staţia de Turbocompresoare-Şinca, proiect realizat cu sprijinul Guvernului României în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice” – ora 13:30, la sediul STC Transgaz
– Social
* Louis Berger IT Hub, Structură de Economie Socială (SES) înființată în cadrul proiectului POSDRU/173/6.1/S/147557 – Educaţie tehnologică pentru Incluziune Socială (I-SET) – organizează o dezbatere cu ocazia lansării cursurilor „IT TRAINING HUB” – ora 16:00, la Hotelul Internaţional, Str. Căuzaşi nr. 27. Obiectivul final al acestui demers este dezvoltarea economiei, crearea de noi locuri de muncă, creşterea abilităților personale și a spiritului antreprenorial pentru absolvenţi de liceu dar și elevi, studenţi sau absolvenţi de învățământ superior, şomeri, tineri fără ocupaţie, dar şi persoane care doresc să facă o schimbare în carieră
* Arad: Sala Polivalentă din Arad găzduieşte un concurs sportiv pentru persoane cu dizabilităţi mentale – probe de alergare, aruncarea mingii şi badminton – la finalul cărora fiecare sportiv va fi răsplătit cu medalie şi diplomă în funcţie de rezultatul obţinut în concurs – ora 9:30
* Arad: Un spectacol caritabil cu strângere de fonduri va fi organizat pentru a-l ajuta pe Andrei Găluț, solistul formației Goodbye to Gravity, grav rănit în incendiul din clubul Colectiv – ora 20:00, la Terasa Nerv din complex Perla
* Bacău: Membrii ISU Bacău vor dona sânge pentru victimele din tragedia de la clubul Colectiv – ora 9:00
* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – ora 11:00
– Mediu
* Asociaţia Bankwatch România şi Institutul Cultural Francez organizează sesiunea informativă pentru jurnalişti înaintea Conferinţei pe Schimbări Climatice 2015 de la Paris (COP21) – ora 10:00, la Institutul Cultural Francez, Sala Elvira Popescu
– Medicină, Sănătate
* Conferinţa Naţională de Microbiologie şi Epidemiologie, ediţia a VIII-a (12- 14 nov.) – ora 10:00, la Hotel Ramada Parc. Evenimentul marchează şi împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică
– Învăţământ, Cercetare
* Universitatea Politehnica din București, Facultatea Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice, Departamentului Mașini și Sisteme de Producție – organizează A XXIV-a ediție a International Conference on Manufacturing Systems ICMaS 2015 – București – în Splaiul Independenţei nr. 313, Facultatea Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, corp CD (12 – 13 nov.). Deschiderea lucrărilor – ora 9:00, în amfiteatrul Profesor Emil Botez – CD 008
* Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti organizează Conferinţa aniversară „Environment at CrossrOads: SMART approaches for a sustainable future – ECOSMART”, dedicată sărbătoririi a 115 ani de învăţământ geografic la Universitatea din Bucureşti şi 25 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Geografie (12 – 15 nov.) – la Cercul Militar Naţional
* Centrul de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice (CCIIF) din cadrul Universității din București organizează conferința „Apeiron-ul la Anaximandros. Abordare meontologică”, susținută de drd. Cornel Moraru – ora 19:00, în Amfiteatrul „Titu Maiorescu” al Facultății de Filosofie a Universității din București, Splaiul Independenței nr. 204
* Râmnicu Vâlcea: Are loc Proiectul de educaţie socială şi cinematografică „Filme pentru liceeni” – ora 10:00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” (12 – 13 nov.)
– Istorie
* În perioada 2 septembrie – 13 noiembrie, Asociația Know, Grow, Share & Change Community, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României și Institutul Național al Patrimoniului implementează proiectul „Prin industrie, pentru țară. Digitizarea colecției fotografice a Expoziției și Târgului de Mostre a Industriei din România Mare (București, 1921)”. Astăzi, în cadrul proiectului va fi organizată conferința „PRO-EUROPEANĂ” – ora 9:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazu, Calea Victoriei nr. 12
* Constanţa: Simpozionul „14 noiembrie – Ziua Dobrogei”, organizat de Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Constanța, Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Național Mihai Eminescu – ora 11:00, la Colegiul Național Mihai Eminescu
– Mass-Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei
– Cultură
* Conferinţa de presă care precede ediţia cu numărul 22 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS „Carte de Învăţătură” iniţiat şi organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi care va avea loc în acest an în perioada 18 – 22 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo – ora 12:00, la Sala Radio
* În cadrul seriei de evenimente lunare intitulate „JAZZ PE ROMÂNEŞTE”, Ion Baciu Jr. va cânta cu Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului formaţiei, Ionel Tudor – ora 19:00, la sala Radio
* Academia Română, Ministerul Culturii și revista Contemporanul organizează „Gala Premiilor Contemporanul 2015” – ora 16:00, la sediul Bibliotecii Metropolitane, Str. Tache Ionescu nr. 4. Invitaţi: Gabriel Andreescu, Augustin Buzura, Călin Căliman, Dana Duma, Mircia Dumitrescu, Sorin Ilieșiu, Lucia Hossu-Longin, Angela Martin, Mircea Martin, Dan Necşulea, Vladimir Zamfirescu. Amfitrioni: Aura Christi și Nicolae Breban. Partener media: Radio România
* Încheierea turneului naţional „Teatrul Naşte Dialog”, prin organizarea unui seminar interactiv de istoria minorităţilor, a unui workshop de olărit şi ceramică şi prin punerea în scenă a piesei de teatru „Greşeli umane” – ora 9:00, la Liceul Tehnologic „Elie Radu”
* Editura Tritonic organizează masa rotundă prilejuită de lansarea cărţii „Public Relations: A Revolutionary Discipline”, de Adela Rogojinaru (editori: Raluca Moise şi Adrian Săvoiu) – ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară, Foaierul de Lectură, corp Dacia. Vor vorbi prof. dr. Camelia Beciu (Universitatea din Bucureşti), conf. dr. Diana Cismaru (SNSPA), prof. dr. Ioan Pânzaru (Universitatea din Bucureşti), Bogdan Hrib (director Editura Tritonic). Masa rotundă va fi moderată de lect. dr. Raluca Moise (Universitatea din Bucureşti)
* Teatrul Ţăndărică organizează evenimentul „Ţăndărică 70 de ani” care celebrează istoria teatrului de păpuşi – ora 17:30, la sediul Teatrului din Piaţa Lahovari
* Fundaţia Calea Victoriei prezintă spectacolul „Omul pernă”– ora 19:00, la Teatrul Act (12 – 14 nov.)
* Arad: Conferinţă de presă organizată cu prilejul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic (14 – 22 nov.) – ora 13:30, în Foaierul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena participă şi în acest an la târgul internaţional de carte BUCH WIEN (12 – 15 nov.) – la Messe Wien. La standul Institutului Cultural Român sunt expuse opere literare semnate de autori români şi traduse în limba germană
* Berlin: Este lansat în sălile de cinematograf din Germania, documentarul „Chuck Norris vs Communism”, de Ilinca Călugareanu. Lansarea cuprinde 5 proiecţii speciale, în patru săli din Berlin pe 13 şi 15 noiembrie, şi una în Dresda pe 14 noiembrie. Proiecţiile au loc în prezenţa protagonistei, jurnalista Irina Margareta Nistor, şi a regizoarei, fiind urmate de o discuţie
* Vârşeţ, Serbia: Debutează ediţia a 42-a, a taberei de creaţie a scriitorilor români din Voivodina, supranumită „Colonia Literară” – ora 18:00, la Centrul de Cultură
– Sport
* Oradea: UEFA şi Federaţia Română de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, organizează o grupă de calificare a Turului de Elită pentru Campionatului European 2016 pentru juniori Under 19 – pe Stadionul „Iuliu Bodola” (12 – 17 nov.). Din program:
- ora 15:00 – România – Insulele Feroe
– S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie
* Acum 158 de ani, o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni „Cap de bour”, pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. Primele timbre poștale au fost făcute la Tipografia „Atelia Timbrului” în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. Au copiat un model de timbru austriac, folosindu-se matriţe de oţel pentru tipărirea lui. Acest timbru a fost un „fapt jignitor” faţă de turci care nu permiteau niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda „porto scrisori” scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale
* Timişoara devenea, în urmă cu 131 de ani, primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate; sistemul de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent, a fost realizat în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena
* Se împlinesc 96 de ani, de la primul zbor din Anglia spre Australia, realizat de Ross și Keith Smith, care au decolat de la Hounslow, în apropiere de Londra (la 13 decembrie au aterizat în localitatea Darwin)
* Cu 93 de ani în urmă, într-o zi de 12 noiembrie, avea loc prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie: Paris – Strasbourg – Praga – Varşovia – Viena – Budapesta – Belgrad – Bucureşti (Băneasa) – Istanbul, realizată de Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană. Simbol al cooperării franco-române în domeniul aviaţiei, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a inaugurat pe 12 noiembrie 1922 prima ruta aeriană transcontinentală de pasageri. Tradiția Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, transformată în 1925 în Compania Internațională de Navigație Aeriană, este continuată în zilele noastre de companiile Air France și TAROM, partenere și astăzi în cadrul Alianței SkyTeam. Un zbor de la Paris la Bucureşti dura, la vremea respectivă, 24 de ore. Primul zbor de noapte a fost făcut pe 10 septembrie 1924, pe ruta Belgrad – Bucureşti (Băneasa), tot de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană
* În urmă cu 56 de ani, se deschidea, la Belgrad, prima expoziție industrială românească din perioada postbelică, organizată de Camera de Comerț a României
* Acum 51 de ani, guvernele român şi norvegian decid ridicarea reprezentanţelor lor diplomatice de la Oslo şi Bucureşti la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice dintre România şi Norvegia au fost stabilite în mai 1917, întrerupte la 17 iulie 1940, după ocuparea Norvegiei de către Germania, restabilite la 31 mai 1946 şi ridicate la rang de ambasadă la 12 noiembrie 1964. Aderarea României la Spaţiul Economic European (SEE), la 1 august 2007, a impulsionat relaţia bilaterală româno-norvegiană. România a devenit beneficiară a numeroase proiecte de interes comun finanţate de Norvegia prin Mecanismul Financiar al SEE şi Mecanismul Financiar norvegian. În baza acestor Mecanisme Financiare, România beneficiază de 306 milioane euro asistenţă nerambursabilă, pe durata întregului ciclu de cooperare 2009-2014 (termenul de eligibilitate a cheltuielilor pe proiecte, respectiv de implementare a acestora, este aprilie 2016), din care Norvegia acoperă 97%
* Se împlinesc 25 de ani, de la ceremonia oficială de încoronare a celui de-al 125-lea împărat al „Ţării Soarelui Răsare”, împăratul japonez Akihito, inaugurându-se, cu acest prilej, era imperială „Heisei”. La data de 7 ianuarie 1989, la încetarea din viaţă a Împăratului Hirohito (denumit postum Împăratul Showa), Majestatea Sa Împăratul Akihito a urcat pe tron, ca al 125-lea Împărat al Japoniei. Ceremonia de încoronare s-a defăşurat la Palatul Imperial, la aceasta participând reprezentanţii a 158 de ţări, printre care s-au numărat monarhi şi şefi de stat, precum şi preşedinţii a două organizaţii internaţionale
* Cu 16 ani în urmă, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) adopta “Declaraţia universală asupra genomului uman şi drepturilor omului”
Aniversări – Comemorări
– Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– Sf. Iosafat, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– „Ziua Cercetaşilor Militari”; prin Ordinul 83/12.XI.1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat actul de constituire a Secţiei a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General (ca prim element al cercetării în Armata română)
– „Ziua Geodezilor Militari” în România; la 12.XI.1859 a fost înfiinţat primul Serviciu Topografic Militar
– „Ziua Statului Major General”; după Unirea din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a hotărât, prin Înaltul Ordin nr. 83 din 12/24 noiembrie 1859, constituirea Corpului de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, care avea ca principală menire crearea unei structuri militare cu o concepţie şi organizare unică
– 1850: A murit Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (n. 1770) – 165 de ani. NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a morţii 28.XI.1850
– 1862, 12/24: S-a născut omul politic Vasile Goldiş, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania; rol însemnat în lupta pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român; a combătut politica guvernelor ungare prin care se urmărea deznaţionalizarea românilor din Transilvania; membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); la Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1.XII.1918) a citit cuvântarea solemnă şi a prezentat proiectul de rezoluţie privind unirea Transilvaniei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1934)
– 1869: A murit Gheorghe Asachi, cărturar umanist, scriitor şi arhitect, întemeietor al învăţământului liceal (1813) şi superior (1835) în limba română, al teatrului românesc (1816) şi al presei (1829) în Moldova (n. 1788, la Herţa, azi în Ucraina)
– 1900: S-a născut Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (m. 1971) – 115 ani
– 1903: A murit Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (n. 1869)
– 1922: S-a născut muzicologul Titus Moisescu (m. 2002)
– 1934: A murit Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul primul război mondial a organizat spitale pentru răniţi în mânăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (n. 1853)
– 1950: S-a născut scriitorul şi publicistul Mircea Nedelciu, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română (m. 1999) – 65 de ani
– 1960: A murit juristul Traian Pop; a participat, după Unirea din 1918, la reorganizarea justiţiei în Transilvania; a desfăşurat o intensă activitate politică, reprezentând PNŢ în Cameră şi Senat; membru de onoare al Academiei Române (n. 1885) – 55 de ani
– 1961: S-a născut Nadia Comăneci (Conner), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada din 1976), numită şi „Zâna de la Montreal”; stabilită din 1989 în SUA; preşedinte de onoare al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Federaţiei Române de Gimnastică; în 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO
– 1987: A murit Petru Sfetca, poet, traducător şi publicist; s-a impus ca un remarcabil traducător, fiind, la noi, primul tălmăcitor al unor poeţi italieni moderni, precum Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo (n. 1919)
– 2000: A murit compozitorul de muzică uşoară, de film şi teatru Henri Mălineanu (n. 1920) – 15 ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Washington: Preşedintele SUA, Barack Obama, va acorda Medalia de Onoare căpitanului Armatei SUA, Florent A. Groberg, pentru acțiunile sale curajoase din timpul operațiunilor de luptă în Asadabad, provincia Kunar, Afganistan, în august 2012
– Geneva: Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, se adresează Consiliului ONU pentru Drepturile Omului
– Varşovia: Prima şedinţă a Parlamentului rezultat în urma alegerilor legislative din 25 octombrie
– Ankara: Înaltul Consiliu Electoral anunţă rezultatele oficiale ale alegerilor legislative anticipate din 1 noiembrie
– Tel Aviv: Conferinţă de pace cu participarea preşedintelui israelian Reuven Rivlin, a fostului premier britanic Tony Blair şi a emisarului ONU pentru Orientul Mijlociu, Nickolay Mladenov
– Washington: NASA organizează o teleconferinţă pe tema impactului schimbărilor climatice
– Geneva: Organizaţia Mondială a Sănătăţii publică un raport asupra mortalităţii maternale în lume în ultimii 25 de ani
– Chişinău: Asociaţia pentru Politică Externă (APE) organizează şedinţa Clubului de Presă APE cu tema „Implementarea programului LEADER al UE trebuie să devină o condiţie esenţială pentru promovarea dezvoltării rurale în Republica Moldova” – ora 11:00, la sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22, et. 4
– Chişinău: Un grup de experţi din societatea civilă organizează conferinţa de presă cu tema „Politicile dezastruoase ale statului în domeniul energetic şi impactul social al acestora” – ora 13:00, la sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22
– Chişinău: Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova organizează dezbaterile publice cu tema „Despre ce tace societatea civilă? Viziuni asupra procesului de negocieri privind formarea coaliţiei de guvernare”, ediţia XLIV din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” – ora 14:00, la sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22
– Madrid: Anunţarea câştigătorului Premiului literar Cervantès, cel mai important din lumea literară hispanică
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei”, instituită din aprilie 2009 şi marcată în fiecare an la această dată cu obiectivul de a comunica pericolul pe care pneumonia îl reprezintă pentru sănătatea publică şi pentru a preveni milioanele de decese care sunt înregistrate în fiecare an, în întreaga lume
– „Ziua Mondială a Calităţii” (se marchează în a doua zi de joi a lunii noiembrie, începând din 1988); în România se sărbătoreşte din anul 1990 (-25 de ani)
– „Ziua Mondială a Uzabilităţii” (uzabilitatea reprezintă conceptul care defineşte uşurinţa de folosire şi accesare a unei pagini de internet) sau „Make Things Easier Day”, celebrată anual în cea de-a doua joi a lunii noiembrie
– 1833: S-a născut compozitorul rus Alexandr Borodin (m. 1887)
– 1840: S-a născut Auguste Rodin, sculptor şi grafician francez (m. 1917) – 175 de ani
– 1842: S-a născut John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1904; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (m. 1919)
– 1915: S-a născut Roland Barthes, eseist şi critic literar francez (m. 1980) – 100 de ani
– 1918: Austria este proclamată republică (după destrămarea Imperiului Habsburgic)
– 1929: S-a născut actrița americană Grace Kelly; în aprilie 1956, s-a căsătorit cu Rainier al III-lea de Monaco (n. 1923 – m. 2005) și a devenit prințesă consort de Monaco, numită în mod obișnuit Prințesa Grace (m. 1982). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1928
– 1939: S-a născut soprana slovacă Lucia Popp (Lucia Poppová) (m. 1993, în Germania) – 75 de ani
– 1945: S-a născut Neil Young, interpret rock şi compozitor canadian; unul dintre cei mai faimoşi chitarişti contemporani – 70 de ani
– 1948: A murit compozitorul italian Umberto Giordano (n. 1867)
– 1976: A murit compozitorul american Walter Piston (n. 1894)
– 2013: A murit actorul american de film şi televiziune Al Ruscio (n. 1924)
– 2013: A murit compozitorul britanic Sir John Tavener; majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină (n. 1944)