Câștigătorii concursului național Tinerii Ambasadori în Lupta cu Schimbările Climatice – ediția 2015 vor fi premiați luni, 16 noiembrie 2015, într-o gală festivă ce se va desfășura în prezența Ambasadorului Regatului Norvegiei la București, Excelența Sa Doamna Tove Bruvik Westberg. Evenimentul se va desfășura în salonul de activități al Institutului Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38, de la ora 11.
În cadrul acestui eveniment, 5 elevi de gimnaziu vor fi nominalizaţi drept „Ambasadori” ai României în lupta cu schimbările climatice și vor fi recompensaţi cu premii constând în tablete, cărți, DVD-uri şi alte materiale educative.
Participanții la concurs provin din școli din 23 de județe din România și Municipiul București și au fost chemați să-și folosească imaginația pentru a crea o campanie de informare asupra efectelor produse de schimbările climatice şi a modului de combatere a acestora. Mesajul lor este transmis către comunitate prin intermediul a diverse lucrări sub formă de postere, tipărituri, tricouri, tablouri, filmuleţe, colaje și altele.
Au fost trimise 433 de lucrări, care au trecut printr-o faza de selecție inițială iar apoi juriul a ales cei 4 câștigători, câte unul pentru fiecare clasă gimnazială. Există și un premiu de popularitate acordat în urma voturilor publicului. Aplicațiile sunt expuse pe pagina de Facebook a proiectului Tinerii Ambasadori, iar lucrările finaliste sunt prezentate și pe website-ul proiectului, la secțiunea “Concurs” (http://eschools.ro/concurs-tineri-ambasadori.html).
Lucrările finaliștilor și ale câștigătorilor vor apărea în broșura dedicată concursului ce va fi distribuită în școlile din România.
Fundaţia TERRA Mileniul III în parteneriat cu asociaţiile Prietenii Pământului din Galaţi şi Clubul de Ecologie şi Turism Floarea Reginei Sinaia implementează în perioada iulie 2014 – decembrie 2015 proiectul Tinerii Ambasadori în Lupta cu Schimbările Climatice, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, în valoare de 139.485 euro, din care 14.580 euro reprezintă contribuție proprie.