Premierul desemnat Dacian Cioloş şi-a încheiat seria de consultări cu liderii partidelor politice şi formaţiunilor reprezentate în parlament. Ultimele discuţii au avut loc astăzi cu Traian Băsescu, preşedintele Mişcării Populare, Mircea Geoană, lider al Partidului Social Românesc şi Daniel Fenechiu, de la Partidul Naţional Democrat. Cu puţin timp în urmă, Dacian Cioloş a făcut primele declaraţii după discuţiile pe care le-a avut: „Am avut discuţii cu partidele ca să le prezint priorităţile mari, pentru că nu o să intrăm în detalii în programul de guvernare şi, pe de altă parte, am vrut să văd şi care sunt sensibilităţile partidelor politice, fiind conştient în acelaşi timp că nu o să putem include toate lucrurile precis în programul de guvernare. Eu lucrez acuma, în paralel, pe programul de guvernare şi pe identificarea viitorilor miniştri, deci este firesc că va trebui să las timp miniştrilor, după ce îşi preiau portofoliile să vadă ce se poate face. Pe de altă parte, sunt conştient, fiind un guvern de tehnocraţi, că, dincolo de votul de investitură, majorităţile se vor constitui în parlament şi vor trebui negociate pentru fiecare proiect major în parte”.
Premierul desemnat a anunţat că până la sfârşitul acestei săptămâni îşi va prezenta Cabinetul.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 noiembrie)