Atacurile sângeroase de la Paris au declanşat o dezbatere aprinsă în Germania privind politica faţă de refugiaţi propusă de cancelarul Angela Merkel şi modul în care pot fi verificate mai bine persoanele care intră în ţară. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat sâmbătă atacurile coordonate din Paris, soldate cu moartea a 129 de persoane şi rănirea a 352 de persoane. După atacuri, preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat că atacurile reprezintă un act de război împotriva Franţei. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că ţara sa se va alătura Franţei în vânarea şi anihilarea celor vinovaţi de atacuri şi a celor care i-au sprijinit, şi a promis ca se va alătura luptei pentru apărarea valorilor europene. „Acest atac la libertate nu a avut ca ţintă doar Parisul, ci ne-a vizat pe toţi, dar ştim cu toţii că viaţa noastră liberă este cu mult mai puternică decât teroarea”, a declarat cancelarul german. Autorităţile germane au înăsprit măsurile de securitate mai ales în spaţiile publice, cum ar fi staţiile şi gările, iar ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a declarat că mulţi extremişti ar putea fi acum fugari. Ministrul de Maiziere a confirmat faptul că a contactat autorităţile franceze după arestarea la începutul lunii a unui bărbat în Bavaria, care venea din Muntenegru şi aparent se îndrepta spre Paris cu o maşină în care avea arme şi explozibili.
REUTERS – 14 noiembrie