Actorul britanic Daniel Radcliffe, cunoscut mai ales pentru rolul Harry Potter, s-a declarat onorat şi foarte surprins după ce şi-a inaugurat steaua pe bulevardul vedetelor de la Hollywood, joi, 12 noiembrie. „În urmă cu câteva luni, mergeam pe aici cu câţiva prieteni şi am fost uimit şi bulversat de numele vedetelor cărora urmează să mă alătur”, a explicat tânărul actor în vârstă de 26 de ani, devenit steaua cu numărul 2.565 de pe celebrul „Walk of Fame”. „Atunci când eşti crescut în Anglia şi auzi cuvântul Hollywood, ai imediat în minte imaginea colinei pe care scrie Hollywood şi a tuturor acestor celebrităţi”, a continuat el. Daniel Radcliffe se află la Los Angeles (California) pentru a-şi promova noul film, „Docteur Frankenstein”, realizat de Paul McGuigan. El joacă rolul asistentului savantului nebun cu metode radicale, obsedat de ideea de a crea viaţă şi de a atinge nemurirea. Actorul britanic este unul dintre puţinii copii-vedetă ai cinematografiei care a reuşit să îşi continue cariera cinematografică şi după ce a devenit adult. Pe lângă rolul din povestea „Harry Potter”, el a mai jucat şi în producţiile „Femeia în negru” (2012) şi „Coarne” (2014).
(www.lalibre.be – 13 noiembrie)