Consecventă misiunii sale de a promova evenimente de anvergură, Romfilatelia realizează o emisiune de timbre dedicată împlinirii a 135 de ani de la iniţierea relaţiilor diplomatice
româno-americane, marcând astfel o importantă aniversare bilaterală. Proiectul filatelic vine să reconfirme cea mai cuprinzătoare cooperare a ţării noastre din prezent, purtând titlul sugestiv
135 de ani de relaţii diplomatice România – Statele Unite ale Americii. Elementele emisiunii filatelice vor putea fi găsite spre achiziţionare începând de miercuri, 18 noiembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Marca poştală a emisiunii, având valoarea nominală de 3,60 lei, prezintă două personalităţi remarcabile ale României şi Statelor Unite ale Americii, sub conducerea cărora s-au pus bazele relaţiei bilaterale româno-americane într-o perioadă în care ambele state se aflau într-un amplu proces de modernizare a valorilor. Este vorba despre Principele Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen, ilustrat având ca fundal steagul românesc, şi despre Rutheford B. Hayes (al 19-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii), în spatele căruia se regăseşte imaginea steagului american.
Alături de timbrul tematic, emisiunea include şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre şi minicoala de 7 timbre + 2 viniete.
Vinietele minicolii de 7 timbre ilustrează imaginile de avers şi revers a două monede de colecţie emise de ţara noastră şi de S.U.A. Prima monedă este din anul 1880, are valoarea de 5 lei şi ilustrează pe avers efigia Domnitorului Carol, iar pe revers stema României. Cea de-a doua monedă este emisă de S.U.A., având valoarea de 1 USD şi ilustrând imaginea celui de-al 19-lea Preşedinte Rutherford B. Hayes alături de anii săi de mandat, iar pe revers imaginea Statuii Libertăţii.
Romfilatelia adresează mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijinul documentar acordat în realizarea emisiunii de mărci poştale 135 de ani de relaţii diplomatice România – Statele Unite ale Americii.
* * *
Povestea timbrelor, emise de Romfilatelia începând cu anul 2004, reprezintă o minunată călătorie printre frumuseţile şi bogăţiile României, ilustrând locuri pitoreşti, instituţii de renume, personalităţi remarcabile ale poporului român, tradiţii păstrate din generaţie în generaţie, valori şi simboluri naţionale ce poartă numele României peste graniţele ţării. De mai bine de un deceniu, Romfilatelia şi marca poştală sunt biletul tău către educaţie, cultură şi cunoaştere.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42