Câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale nu trebuie să returneze banii

Câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale nu trebuie să returneze banii, spune fostul ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici. El a explicat că extragerile au fost legale.

Precizările vin după ce la începutul săptămânii, în presă au apărut informaţii conform cărora premiile de până acum au fost acordate greşit. Mai exact, cifrele extrase care compun valoarea bonului fiscal câştigat, au fost aranjate în ordine inversă faţă de cea trecută în regulamentul loteriei bonurilor fiscale. Acesta prevede că valoarea bonurilor câstigatoare se stabileşte astfel: prima cifra este cea a unităţilor, a doua este cea a zecilor, iar ultima cifră extrasă este cea a sutelor. Practic, numerele extrase au fost aranjate invers, încă de la prima extragere. Atunci a fost anunţat bonul câstigator de 6 lei, pentru ca au fost extrase, în ordine, bilele cu numerele 0, 0 şi 6. Conform regulamentului, ar fi trebuit să câştige bonul cu valoarea de 600 de lei.

Potrivit fostului ministru al finanţelor, Eugen Teodorovici, problemele de la Loterie au apărut ca urmare a diferenţei în interpretarea unui ordin de ministru.

Eugen Teodorovici: Comisia respectivă care a aplicat principiul alegerii aleatoare a acestor bonuri fiscale asta a făcut, numai că a avut o interpretare diferită faţă de ordinul de ministru.

Scopul Loteriei fiscale este încurajarea oamenilor să ceară bonul atunci când fac cumpărături, pentru ca astfel să fie redusă evaziunea fiscală. Fondul de premiere a fost de fiecare dată de un milion de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 18 noiembrie