Focuri de armă au avut loc la primele ore ale dimineţii într-o suburbie din nordul Parisului în cadrul unui asalt lansat de de poliţia locală pentru prinderea unuia dintre suspecţii atentatelor teroriste soldate cu 129 de victime de vinerea trecută, relatează Reuters citând surse din poliţie.
Posturile de televiziune franceze BFMTV şi iTele au difuzat imagini surprinse de amatori şi au citat martori din zonă care spun că au auzit focuri de armă în jurul orei locale 4:30.
Postul BFMTV a anunţat că mai mulţi poliţişti au fost răniţi în cadrul operaţiunii din apropiere de Stade de France, unde vineri au avut loc trei atentate sinucigaşe.
Procurorii francezi au identificat până acum cinci dintre cei şapte atacatori, patru cetăţeni francezi şi un al cincilea bărbat sosit alături de refugiaţi, care a fost amprentat în Grecia luna trecută. Doi dintre atacatorii direct implicaţi sunt însă în libertate. Anchetatorii spun că atentatul de la Paris a fost planificat în Siria şi Belgia.
Marţi seară, SUA a anunţat că două avioane de pasageri cu destinaţia Paris ale companiei Air France au fost redirecţionate spre aeroporturile din Salt Lake City şi Halifax din cauza unor ameninţări cu bombă. Pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi în siguranţă.
Sursa: Reuters
Traducerea: Bianca Ioniţă