Astăzi este marcată în România Ziua Naţională fără Tutun

În România, unde 70 de oameni mor zilnic din cauza fumatului, este marcată astăzi Ziua Naţională fără Tutun. Potrivit preşedintelui  Societăţii Române de Pneumologie, profesor doctor Florin Mihălţan, pe care îl puteţi asculta în rubrica „Apel Matinal” a postului nostru de radio, de la ora 8:30, 42 de mii de oameni suferă, anual, complicaţii din aceeaşi cauză. În context, mai multe organizaţii grupate într-o coaliţie denumită „România Respiră”, cer votarea în regim de urgenţă de către plenul Camerei Deputaţilor – a legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise, în forma avizată de Comisia pentru sănătate şi familie a acestei Camere. Conform reporterului nostru Adriana Turea, semnatarii apelului susţin că o astfel de lege va permite României să nu se mai regăsească printre ultimele trei state europene care nu au reglementat interzicerea pe scară largă a fumatului în spaţiile publice închise. Cele peste 250 de organizaţii medicale, academice, de tineret şi protecţie a drepturilor copiilor din cadrul Coaliţiei cer, totodată, respingerea oricărei tentative de imixtiune în decizia politică a Parlamentului a reprezentanţilor din industria tutunului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie)