„Bulgaria nu va reconsidera sancţiunile împotriva Rusiei, până când nu va fi aplicat în totalitate Acordul de la Minsk”, a declarat ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov. „Bulgaria, la fel ca şi restul statelor membre, leagă îndeplinirea Acordului de la Minsk de sancţiunile împotriva Rusiei. Atâta timp cât nu sunt îndeplinite în totalitate aceste acorduri, nu va exista nicio reconsiderare de poziţie, nici din partea Bulgariei şi nici a oricărui alt stat european”, a adăugat şeful diplomaţiei bulgare. În ceea ce priveşte afirmaţia preşedintelui bulgar, Rosen Plevneliev, conform căruia Rusia duce un război hibrid în Balcani, Daniel Mitov a comentat că se vorbeşte despre un război hibrid de doi ani. „Un dialog cu Rusia este purtat în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului cu Siria. Nu se poate propune rămânerea la putere a lui Bashar al-Assad şi nu trebuie acţionat separatist, aşa cum face Rusia”, a menţionat ministrul Mitov. În legătură cu informaţia legată de faptul că automatele Kalaşnikov cu care au tras teroriştii în Paris, pe 13 noiembrie, sunt produse în Bulgaria, ministrul bulgar de externe a subliniat: „Încă nu am analizat această problemă, însă din câte am înţeles, aceste automate au fost produse în anii ’80. Se poate stabili cum o armă a ajuns dintr-un loc într-altul. Bulgaria nu are nevoie să fie acuzată de existenţa unor astfel de arme”, a mai spus Mitov.
www.focus-news.net – 19 noiembrie