Calendarul evenimentelor, 19 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Bratislava/Zvolen: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Republica Slovacă (18 – 19 nov.). Din program:

  • ora 12:10 (ora României) – Cimitirul militar al Armatei Române, Zvolen – participarea alături de preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, la ceremonia depunerii de coroane de flori)
  • ora 12:40 – Zvolen – participare la ceremonia de decorare a veteranilor slovaci care au luptat alături de soldații români pentru eliberarea teritoriului slovac în cel de-al Doilea Război Mondial
  • ora 13:00 – Zvolen – întâlnire cu veterani slovaci și cetățeni ai orașului

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

* Revista de Achiziții Publice organizează conferinţa naţională „Lobby sau trafic de influenţă ? Momentul în care activitatea de lobby se suprapune traficului de influenţă” – la Hotel Sheraton (fostul Howard Johnson), sala Iridium. Printre invitaţi: Liviu-Bogdan Ciucă, deputat, președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Camera Deputaților, Cătălin Boboc – senator, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Senatul României, Nistor Călin – procuror șef-adjunct Direcţia Naţională Anticorupţie, Ioana Lazăr – Director Agenţia Naţională de Integritate, Marius Gogescu – director, Corpul de Control al Primului Ministru, Adriana Săftoiu – Expert comunicare şi PR, Victor Alistar – director Executiv Transparency International, Anton Hadăr – președinte Federația Națională Sindicală Alma Mater, Alexandru Cumpănaşu – director Executiv Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei

 

 – Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen

* ora 10:00 – activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru regulament – la sala şedinţă a comisiei, camera 5071, etaj 5
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – corp B2, parter, sala 2
  • ora 11:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – la sala Mihai Viteazul

* Bruxelles: Reuniunea interparlamentară cu tema ”Evoluția dialogului politic dintre Parlamentul European și parlamentele naționale precum și a controlului parlamentar asupra executivului la nivel european”, la care participă deputaţii Ana Birchall (PSD), preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene şi Aurelian Ionescu (ALDE), membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi

* Belgrad: Vizita în Republica Serbia a unei delegaţii a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a Camerei Deputaţilor (19 – 23 nov.). Participă deputaţii Mihai Deaconu (ND), Sorin Teju (ALDE) şi Eugen Tomac

– Guvern

* Prima şedinţă de guvern a noului Executiv condus de Dacian Cioloş – ora 10:00, la Palatul Victoria

– Ministere

* Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri strategice în MAE, Daniel Ioniţă, cu Reprezentantul Special al Uniunii Europene pentru Asia Centrală, Peter Burian

– Apărare, Interne

* Fundaţia Colegiului Naţional de Apărare, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi Institutul Cultural Român organizează dezbaterea „Geopolitica migraţiei la începutul secolului XXI” – ora 9:30, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură

* Constanţa: În contextul aniversării a 143 de ani de învăţământ militar de marină la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, are loc Conferinţa „Programele ERASMUS+ şi EMILYO”, urmată de workshop-ul „Programele de cadeţie – cerinţe şi oportunităţi” – ora 10:00, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

* Zerind, jud. Arad: Exerciţiu de simulare pentru verificarea echipamentelor de intervenţie în situaţii de urgenţă generate de inundaţii şi poluări – ora 14:30

– Partide

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de PNL Braşov – ora 12:00

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de UNPR Braşov – ora 13:00

* Giurgiu: Conferinţă de presă organizată de PSD Giurgiu – ora 13:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Valeriu Boeriu – ora 12:00, la sediul PNL Bihor

* Budaptesta: O delegaţie a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România (ALDE), condusă de copreşedinţii Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, participă la cel de-al 36-lea Congres al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa (ALDE Party) (19 – 21 nov.). ALDE va primi, în cadrul Congresului, statutul de membru cu drepturi depline al familiei liberale europene

– Diplomaţie

* Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans G. Klemm, susţine o discuţie online cu românii interesaţi de relaţiile dintre ţara noastră şi SUA, temele fiind legate de diplomaţie, mandatul său de ambasador în România, prietenia SUA-România, schimburile culturale şi educaţionale dintre cele două ţări – ora 15:00, pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti

* Ambasada Irlandei în România cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland şi Arts Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a VII ediţie a festivalului Zilele Filmului Irlandez – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia nr. 77 (19 – 20 nov.). La deschiderea festivalului vor fi prezenţi Derek Feely, ambasador al Irlandei la Bucureşti, Andrew Harwood,  şef adjunct al Ambasadei Irlandei la Bucureşti, Boglárka Nagy, responsabil de proiecte de film şi al cinematografului Elvire Popesco, Christophe Pomez, ataşatul cultural al Ambasadei Franţei şi directorul Institutului Francez la Bucureşti, Liviu Jicman, vicepreşedinte ICR,  Roxana Călinescu, expert ICR şi Irina Margareta Nistor, critic de film

* Reşiţa: Vizita în oraş a ambasadorului Republicii Federale a Germaniei la Bucureşti Werner Hans Lauk. Din program:

  • ora 11:00 – la Liceul „Diaconovici – Tietz”, ambasadorul Werner Hans Lauk, alături de dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România și de prof. Ovidiu Victor Ganţ, membru al Parlamentului României din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, se întâlneşte cu cadrele didactice care predau la secţia germană a liceului
  • ora 12:00 – în holul central al Universităţii „Eftimie Murgu” – ambasadorul Werner Hans Lauk, alături de dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România și de prof. Ovidiu Victor Ganţ, membru al Parlamentului României din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, participă la marcarea a 28 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița şi la deschiderea expoziției documentare „Minoritatea germană din România – trecut și prezent în Europa unită”

– Administraţie

* Reşiţa: Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin – ora 11:00

* Sfântu Gheorghe: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, jud. Covasna  – ora 14:00

* Târgu Mureş: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Mureş – ora 13:00

– Justiţie

* Consiliul Superior al Magistraturii organizează conferinţa finală a proiectului „Reintegrarea socială a persoanelor condamnate: o abordare europeană comprehensivă” – ora 9:15, la Hotel Minerva, Str. Gheorghe Manu nr. 2-4 (19 – 20 nov.)

– Organizaţii

* Institutul de Studii Populare, împreună cu Fundația „Hanns Seidel” și Institute of Local Development, organizează o conferință pe tema descentralizării regionale, intitulată „Importanța dezvoltării regionale pentru viitorul României” – ora 10:00, la sediul Institutului European din Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9. Invitați: Grațian Mihăilescu, Wienfried Senker, Ciprian Ciucu, Dan Cărbunaru, Leonard Orban şi Gabriela Drăgan

 

 – Economic

* A XXXI-a ediţie a expoziţiei internaţionale de produse şi echipamente pentru medicină şi tehnică dentară – DENTA – ora 10:00, la Centrul expoziţional ROMEXPO, Pavilioanele C4, C5, C6 (19 – 21 nov.)

* Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, în parteneriat cu Siemens, organizează conferinţa de încheiere a proiectului „Practica de excelenţă pentru succesul carierei!” – ora 11:30, la Universitatea Titu Maiorescu, Calea Văcăreşti nr. 187, Corp V3

* Conferinţa naţională cu tema „Viitorul serviciilor financiare la confluenţa tehnologiilor inteligente cu creditarea responsabilă”, organizată de Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB România – ora 10:00, la Hotel Intercontinental

* Cea de-a X-a ediţie a evenimentului Linux Open Alternative Day, organizat de ITChannelRomania, care îşi propune să realizeze o analiză a tendinţelor actuale în piaţa IT – la TechHub Bucharest, parter, Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41

* Cluj-Napoca: Evenimentul „TEXTilia – poveşti şi târg de sezon ţesute cu dichis” – ora 10:00, la Bastionul Croitorilor (19 – 22 nov.). Primele două zile reprezintă o întâlnire care promovează sinceritatea şi drepturile de autor în creaţie, expoziţia cu vânzare urmând să aibă loc în zilele de 21 şi 22 noiembrie

* Iaşi: Compania petrolieră Nobel Oil va deschide prima benzinărie din România

* Sibiu: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează cea de-a VIII-a ediţie a conferinţei internaţionale “Inovaţie şi calitate în sectorul public” – la Hotel Ibis. Evenimentul se va bucura de prezența unor reprezentanţi de marcă ai Guvernului, administraţiei publice din țară și străinătate, reprezentanţi ai structurilor asociative şi profesionale, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai mediului universitar şi ai mass-media. Partener: Radio România

* Timişoara: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează seminarul „Preţurile de transfer şi alte implicaţii ale tranzacţiilor intra-group” – ora 10:00, la sediul CCIT, Sala C.E.D.O

– Social

* A VI-a ediţie a Festivalului Drepturilor Copilului – ora 17:00, în Atrium-ul Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77 (19 – 28 nov.)

* Festivalul MultiArt pentru Deţinuti, ediţia a VII-a, acţiune inclusă ca secţiune în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest (în) pe Bulevard – ora 17:00, la sediul Teatrului Nottara

* Bacău: Centrul de Informare Europe Direct Bacău organizează un „Dialog european peste timp – Ziua Internaţională a Toleranţei” şi lansarea albumului foto „Poveşti europene retrăite”, publicaţie dedicată comunităţilor minoritare din judeţul Bacău – ora 14:00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean

* Constanţa: Centrul de Terapie si Asistenţă Educaţională şi Asociaţia “Save the Dogs and other Animals”, prezintă rezultatele proiectului “Onoterapie 2015”, la care participă oficiali ai Administraţiei Publice Locale, medici specialişti ai C.T.A.E., părinţi, jurnalişti, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor colaboratoare – la sala “Cantina Liceului”

* Sibiu: Manifestări în cadrul Zilelor Centrului de Tineret Sibiu (19 – 21 nov.):

  • ora 16:00 – expoziţia de fotografie „A.I.C.I. în imagini”
  • expoziţia de sculptură metal „Metalizet” a artistului Radu Ignat
  • întâlnire cu voluntarii centrului de tineret

– Medicină, Sănătate

* Al IV-lea Congres Naţional de Medicină Integrativă, cu participare internaţională, al XXIV-lea Congres Naţional de Acupunctură şi al XXX-lea Congres Naţional de Homeopatie – RO-INMED 2015, manifestări organizate de Institutul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă „Prof. Dr. Florin Brătilă”, împreună cu Societatea Română de Acupunctură Medicală şi Medicină Integrativă şi Societatea Română de Homeopatie – ora 8:30, în Amfiteatrul INMCA, Şos. Panduri nr. 22 (19 – 22 nov.)

* Conferinţă de presă organizată de Spitalul de urgenţă „Sfântul Ioan”, cu prilejul finalizării proiectului „Program de stagii de practică în obstetrică şi ginecologie şi consiliere profesională pentru studenţi la medicină” – ora 11:00, la Maternitatea Bucur, pavilionul B, subsol

* Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi Societatea Română de Microbiologie organizează conferinţa de presă „Antibioticele – utilizarea în exces şi rezistenţa, impact major asupra sănătăţii publice” – ora 14:00, la sediul INSP, sala Amfiteatru, Str. Dr. Leonte nr. 1-3, parter

* Institutul Naţional de Patologie „Victor Babeş” organizează cel de-al VIII-lea Simpozion Naţional de Patologie şi Sesiunea Ştiinţifică Anuală cu tema „Medicina de precizie de la modele experimentale la biomarkeri” (19 – 21 nov.)

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată cu prilejul deschiderii celei de-a XIX-a ediţii a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi şi a celei de-a VII-a ediţii a Congresului Internaţional al Asociaţiei Dentare Române Pentru Educaţie – ora 13:00, la Complex Palas, sala „Vivaldi”

* Râmnicu Vâlcea: Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează conferinţa de presă cu tema „Actul donării, transplantul şi starea post transplant” – ora 10:30, la sediul Primăriei

* Slatina: Manifestări prilejuite de Ziua Națională Fără Tutun (19  noiembrie):

  • ora 8:00 – Activităţi informative „Uniţi mai puternici împotriva drogurilor”, „da vieţii nu drogurilor” – la mai multe Colegii din municipiu
  • ora 12:00 – marş antidrog pe traseul: Str. Basarabilor – Str. Alexandru Ioan Cuza – Piața Prefecturii – retur, organizat de Colegiul Naţional „Ion Minulescu”
  • ora 13:00 – concurs „Cine ştie antidrog câștigă” – la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”

– Învăţământ, Cercetare

* Marcarea Zilei Cercetătorului și Proiectantului din România (19 noiembrie), în semn de omagiu adus omului de știință american de origine română, George Emil Palade – ora 10:00, în Amfiteatrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare (I.N.M.A.), Str. Ion lonescu de la Brad nr. 6. Cu acest prilej, are loc simpozionul cu tema „Cercetarea, dezvoltarea și inovarea – suport pentru competitivitate economică și dezvoltare socială”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Patronatul Român din Cercetare și Proiectare, Academia Română și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare și Proiectare din România

* Bacău: Universitatea „Vasile Alecsandri” găzduieşte un workshop dedicat prezentării politicilor de cercetare şi dezvoltării proiectelor – ora 10:30. Evenimentul este realizat în colaborare cu Universita della Svizzera italiana din Lugano, Elveţia, în cadrul proiectului „BLISS: Bacău and Lugano – Teaching Informatics for a Sustainable Society”. În cadrul workshop-ului susţin prelegeri profesorii de la universitatea elveţiană, decanul Facultăţii de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cadre didactice de la universitatea gazdă şi invitaţi din mediul de afaceri

* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” organizează conferinţa internaţională „Lifelong Learning in Action: The university, employers, trainers and the community working together” – ora 11:00, la Hotel Ramada (19 – 20 nov.)

* Timişoara: Ceremonia de semnare a acordului de cooperare între Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Jianqiao din Shanghai – ora 11:00, la Galeria Mansarda a Facultăţii de Arte şi Design

– Mass-media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

* RFI România sărbătoreşte 25 de ani de la prima emisie la ARCUB Gabroveni – Str. Lipscani nr. 84 – 90. Timp de 13 ore, între orele 7:00 şi 20:00, alături de personalităţi reprezentative ale României, echipa de jurnalişti a RFI va realiza emisiuni special concepute, dedicate unui sfert de secol de activitate

– Manifestări prilejuite de cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS „Carte de învăţătură”:

* În perioada 18 – 22 noiembrie, RADIO ROMÂNIA, prin Centrul Cultural Media, singurul post de radio din lume care a iniţiat şi a dezvoltat un program de o asemenea anvergură pentru susţinerea culturii scrise, organizează, în Pavilionul Central Romexpo, cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – „Carte de Învăţătură”, al cărei invitat de onoare este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, cel care a desemnat şi preşedintele de onoare al ediţiei, Victor I. Stoichiţă, cercetător şi profesor de istoria artei. Din program:

► Sala „Mircea Sântimbreanu” – Nivelul 7.70:341

  • ora 10:00 – Federația Editorilor din România (FER) și organizaţia patronală „Agora” a societăţilor pentru difuzarea tipăriturilor şi a altor bunuri culturale din România, organizează dezbaterea „Industria cărții în România. Soluții de supraviețuire”
  • ora 12:00 – Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează Seminarul „Natura – cel mai bun profesor” şi prezentare de carte „Nature – The Best Teacher”. Invitaţi: Şcolile Asociate UNESCO; Inspectoratul Municipiului Bucureşti
  • ora 15:30 – eLiteratura lansează trei volume de poezie de Victoria Milescu: „Cununa de flăcări”, „Cenuşa verii”, „Feeding Illusions”
  • ora 16:30 – Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti – Masă rotundă cu tema: „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii Parcului Naţional Piatra Craiului”
  • ora 19:00 – Editura Amurg Sentimental – Lansarea volumelor: „Trepte IV” (poezii), autor Ioan V. Maftei-Buhăieşti; „Poemele toamnei” (poezii), autor Paula Isac; „Culegătorul de fragi sălbatici” (teatru), autor Radu F. Gurău

► Bursa de Contacte – Nivelul 3:20

  • ora 13:00 – Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi – lansarea volumelor: „Exil în propia ţară”, Constantin Ilaş (coordonator); volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015, Vorbitori: Cristina Diac şi Sorin Bocancea; „20 de ani de comunism în Iaşul universitar”, Bocancea Sorin & Doru Tompea; volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015, Vorbitori: Mioara Anton, Vasile Dâncu şi Lavinia Betea
  • ora 15:00 – lansarea cărţii „O aventură estetică târzie cu Andrei Strihan”, de Titus Vâjeu
  • ora 16:00 – Editura C.H. Beck – Lansarea lucrării: „Parakletos”, autor Gheorghe Piperea
  • ora 17:00 – Editura Ecou Transilvan – lansarea volumelor: „Ceața albastră”, autor Ioan Cărmăzan; „Sfinți și securiști”, ediția a – II – a, autor Teodor Tanco; „Omagiu aniversar Teodor Tanco la 90 de ani”; „Istoria României secolul XX, deceniul 7 (1961 – 1970) – album, autor Vasile Lechinţan; „În spatele ușilor deschise”, vol. 5 – „Fatalitate și speranță” şi vol. 6 – „Fatalitate și deznădejde”, autor Vasile Moiș
  • ora 18:30 – Editura Zorio – lansarea volumului „Povestiri despre România, țara părinților”, de Petre Crăciun. Invitați: Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relațiile cu Românii de peste Hotare, Zvetlana Ileana Preoteasa, director general Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Radu Baltasiu, director, Institutul Cultural Român, Direcţia Românii din Afara Granițelor și Limba Română
  • ora 19:00 – Didactica Publishing House – Lansare de carte: „Poker cu măști”, autor: Doru Viorel Ursu

► Ceainăria Bernschutz Gaudeamus

  • ora 15:30 – Editura Antim Ivireanul – Lansarea volumelor: Ioan Barbu, romanul „Vulturul albastru”; George Astaloș, „101 Poezii”, George Terziu, „Proza bipedă”, Liliana Boian Terziu „Dreptul la nefericire” – versuri; Invitați speciali: Mihai Antonescu, George Călin, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Emil Lungeanu, Victoria Milescu, Florentin Popescu, Iuliana Paloda- Popescu
  • ora 16:30 – lansare de carte: Cătălin Codru volumul de poezie „Batrînul cuc”, prezintă jurnalista şi poeta Liliana Popa

► Salonul de Carte pentru copii „Ion Creangă” – Nivelul 3.20

  • ora 10:30 – Atelier adresat copiilor între 9 – 13 ani: „Culorile Toamnei”; Coordonator atelier: Ana Maria Mavru, psihoterapeutiar
  • ora 18:00 – Biblioteca Metropolitană Bucureşti – Atelier de teatru de umbre

► Sala Cupola – Nivelul 0.00

  • ora 13:30 – Radio România – Departamentul Studiouri Regionale – Alege „România de nota 10”! – ediţie eveniment a emisiunii multiplex „România de nota 10” realizată de Departamentul Studiourilor Regionale, (DSR) cu sprijinul organizaţiei Junior Achievement România (JAR). O dezbatere în direct cu şi despre tineri care visează şi proiectează o Românie de nota 10. Alături de ei vor fi invitaţi speciali şi public, într-un spaţiu amenajat cu expoziţii şi prezentări ale celor mai apreciate şi premiate proiecte din rândul generaţiei tinere
  • ora 16:00 – Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Lansare de carte: „Revoluţia Română din 1989 la Bucureşti. Schimbarea centrului de putere”, autori Ştefan Păun, Corneliu Mihail Lungu, Alexandru Oşca; Invitaţi: autorii, prof. univ. dr. Iulian Cârţână, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu
  • ora 18:00 – Editura Proema – Anci – lansarea volumului: „Poeme fără frontiere. Selecţie de versuri din lirica română şi iordaniană contemporană”. Traducere, studiu introductiv şi note: Dumitru Chican; prefaţă: Carmen Burlacu, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe; cuvânt înainte: Shaker Al-Malkawi, ambasadorul Regatului Hashemit al Iordaniei la Bucureşti

► Stand Propriu

  • ora 11:00 – nivelul 7.70:309 – Editura Zenith Trading Consult lansează două cărți de Dumitru Prichici: „De la căpușă la cătușă” și „Condamnat la tăcere: până când?”
  • ora 12:00 – F.C.E.R – Editura Hasefer – nivelul 4.50:202 – Triplă lansare de carte: „De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi” de Leon Volovici; „Mihail Sebastian – Mirajul francez” de Geo Şerban; „Eseuri de filozofie evreiască”, de Esther Starobinski Safran
  • ora 13:30 – Editura Humanitas – nivelul 0.00:45 – Lansare: „Dostoievski în conştiinţa literară românească” de Dinu Pillat. Participă: Ioan Stanomir, George Ardeleanu, Monica Pillat
  • ora 15:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare de carte: „Marin Sorescu în documente inedite”, de Maria Ionică

și George Sorescu, ediție îngrijită de Maria Ionică (selecție, tehnoredactare, anexe și adnotări); „Scrieri vol III – Teatru”, de Darie Magheru, „Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vișniec”, de Mihai Lungeanu, ediția a II-a, cuvânt înainte al autorului și postfață de Emil Lungeanu. Invitaţi: Emil Lungeanu, Mihai Lungeanu. Moderator: Valentin Ajder

  • ora 16:00 – Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301 – Critică şi Istorie Literară – Dumitru Copilu-Copillin: „Eminescu în circuitul universal”. Mircea Bădoiu: „Pucioasa în pagini literare”. George Toma Veseliu: „Continuatorii şcolii literare şi artistice de la Târgovişte”. Florentin Popescu: „Eu v-am citit pe toţi!”, vol. 5; invitaţi: Sultana Craia, Gheorghe Buluţă, George Coandă, Mihai Stan
  • ora 16:00 – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF) – nivelul 4.50:201 – Prezentarea cărții „Oublier Bucarest” de Victor Ieronim Stoichiță, în prezența autorului (eveniment organizat de Ambasada Elveției)
  • ora 16:00 – Editura Teşu – nivelul 0.00:10 – Lansarea lucrării: „O istorie altfel a evreilor din România“, autor Teșu Solomovici; invitați: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Nicolae Breban, dr. Aurel Storin
  • ora 17:00 – Editura Meteor Press – nivelul 0.00:31 – Dublă lansare de carte: „Beria, tatăl meu. În inima puterii staliniste”, de Sergo Beria; „Instrumentele terorii lui Stalin. CEKA – OGPU – NKVD – KGB”, de Rupert Butler. Invitaţi: Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei Historia, Dorin Matei, redactor-şef al revistei Magazin istoric, Bedros Horasangian, analist politic
  • ora 17:00 – Editura Niculescu – Oxford University Press – nivelul 00:42 – Lansare de carte: „Ascensiunea globală a Chinei” de Andrei Marga
  • ora 17:30 – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor Şi Instituţiilor Francofone Din România (GADIF) – nivelul 4.50:201 – Lansarea cărții „Les églises fortifiées du pays des Sicules” de Hubert Rossel, în prezența autorului (eveniment organizat de Ambasada Elveției)
  • ora 18:00 – Academia de Studii Economice din București – nivelul 7.70:321 – Lansarea cărții „Înainte și după școală. Interviuri motivaționale de carieră”, autor Nataliea Albu. Invitat: Conf. univ. dr. Ionel Năftănăilă, Departamentul de Management, Academia de Studii Economice din București
  • ora 18:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare de carte: „Muzica tinereții, tinerețea muzicii… à la Cluj”, de Doru Ionescu, prefaţă de Cătălin Ştefănescu. Invitaţi: Florin Silviu Ursulescu, Andrei Partoş, Mircea Neacșa, Cristian Hrubaru, Doru Ionescu. Moderator: Valentin Ajder
  • ora 18:00 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – Lansare de carte: „Cartea poemelor mele nescrise”, autor: Varujan Vosganian. Invitați: Răzvan Voncu, Marian Drăghici. Moderatoare: Claudia Fitcoschi

 

– Cultură

* Gala Premiilor Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România – ora 18:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Salonul Carol I

* Conferinţa de toamnă “Opera Europa”, care îi aduce la Bucureşti, pentru prima dată, pe cei mai importanţi directori ai teatrelor lirice şi festivalurilor de gen din Europa – la Opera Naţională Bucureşti (19 – 22 nov.). Tema principală a întâlnirii o constituie dezvoltarea profesională

* Conferinţa „Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor”, susţinută de Cătălin D. Constantin – ora 19:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu

* Cafeneaua critică propune un bilanţ al primei ediţii ”Art Encounters” Timişoara-Arad: o prezentare oferită de către principalii organizatori, proiecţii de imagini, precum şi comentarii despre bienală – ora 19:00, la Club A. Invitaţi: Ovidiu Şandor, Sorina Jecza, artişti şi curatori implicaţi în proiect, critici şi istorici de artă. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Anticariat Unu şi Editura Rawexcoms organizează o lectură-dezbatere prilejuită de lansarea cărţii lui Florin Colonaş „Dada – triunghi epistolar” – ora 18:30, la Anticariat Unu, Str. Academiei nr. 4-6. Participă: Carmen Muşat – Universitatea Bucureşti, Michael Finkenthal – John Hopkins University şi Florin Colonaş

* Vernisajul micro-expoziţiei „Exponatul lunii“, în cadrul căreia Muzeul Naţional de Istorie a României expune două piese de importanță istorico-documentară, „Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior” – ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 noiembrie – 18 decembrie

* Vernisajul expoziției Nicoletei Jutka, „Lumina pătrunde întunericul” – ora 19:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Acvariu. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 decembrie. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional şi Radio România București FM

* Vernisajul primei expoziții personale a artistei Andreea – Lorena Buţincu – „Skinned” – ora 18:00, la Galeria Suprainfinit

* Festivalul de Film Rus se va lansa prin proiecția celui mai recent film al lui Nikita Mihalkov – „Insolația”, nominalizat la Premiul Oscar, ca omagiu adus împlinirii a 70 de ani pe care regizorul i-a împlinit pe 21 octombrie – ora 19:00, la Cinema Studio, Bd. Magheru nr. 29

* Premiera oficială a spectacolului „Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu – la Teatrul Nottara (19 – 20 nov.). Evenimentul realizat cu sprijinul UNATC „I.L. Caragiale” este precedat de lansarea cărţilor „Omul din care a fost extras răul” de Matei Vişniec, apărută la Editura Cartea Românească (2014), şi „Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vişniec” de Mihai Lungeanu – Editura Eikon (2014) – ora 19:00

* Atelier de educaţie muzicală în cadrul proiectului „Cultură prin muzică – Culture through Music”, susţinute de Borbala Sziranyi, profesoară la Academia de Muzică Franz Liszt din Ungaria, care prezintă pentru prima dată în România principiile Kodaly de educaţie muzicală, elaborate de compozitorul Zoltan Kodaly în anul 1935 – ora 16:00, la Studioul de Operă și Multimedia din cadrul Universității Naționale de Muzică

* Concertul „Royal Fantasies”, suținut de ansamblului elvețian „The Little Light Consort”, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (20 oct. – 28 nov.) – ora 19:00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni Interpretează: Soma Salat-Zakariás – viola da gamba sopran, Mathilde Gomas – viola da gamba tenor şi Leonardo Bortolotto – viola da gamba bas. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio București FM şi Radio 3Net

* Concert susţinut de cantautorul britanic Chris de Burgh – ora 20:00, la Sala Palatului

* În prima seară specială din cadrul Festivalului Internațional „Nopţi Albe de Acordeon”, are loc recitalul Jazz Manouche cu Emy Drăgoi și Virgil Profeanu, care vor fi acompaniați de Jazz Hot Club Romania și vor cânta piese din repertoriul Django Reinhardt și Stephane Grappelli – ora 21:00, la Restaurantul „La Bordei”

* Artmark organizează Licitaţia de Avangardă şi Artă Contemporană – ora 19:30, la Athénée Palace Hilton

* Bocşa, jud. Caraş-Severin: Lansarea volumului „Alte lumini, alte umbre…“, purtând semnătura prof. Doina Gârboni – ora 16:00, la Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“

* Cluj – Napoca: Editura TREI şi Librarium organizează lansarea romanului „Dracul şi mumia”, de Stelian Tănase – ora 18:00, la Librăria Book Corner, Bd. Eroilor nr. 15. Alături de Stelian Tănase se va afla Ovidiu Pecican

* Constanţa: Spectacol de muzică folk și poezie „Și totuşi, iubirea”, susţinut de Ioana Bărbuliceanu & Liviu Băiţel, care aduce pe scenă nostalgia şi romantismul cântecelor anilor ’80, pe versurile celui care a fost Adrian Păunescu, dar şi muzică nouă – ora 20:00, la Club Doors, Str. Traian 68 A

* Craiova: Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, găzduieşte şi prezintă expoziţia eveniment „Aurul şi Argintul Antic al României”, cel mai important proiect expoziţional, de anvergură naţională, realizat în România în ultimii 20 de ani, manifestare organizată sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară (19 nov. 2015 – 31 ian. 2016)

* Craiova: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” găzduieşte deschiderea expoziţiei de pictură „Galaxia iubirii” a Eugeniei Dumitriu – ora 19:00. Va vorbi despre expoziţie profesor Magda-Buce Răduţ

* Fălticeni: Zilele Monica Lovinescu, ediţia a IX-a (19 – 26 nov.)

* Iaşi: Prezentarea de carte a iluzionistului Nicu Ochiană – „Magia cuvintelor” – ora 18:00, la Galeriile Anticariat Grumăzescu, Str. Lăpușneanu nr. 24. Printre invitați se numără: Aurel Luca – regizor Teatrul Ludic, Gabi Lazăr – actor, Radu Ștefan – contratenor, Nicolae Crețu – profesor universitar, Emilia Marcu – poet, Valentin Tălpălaru – poet, Vasile Vajoga – scriitor și iluzionist

* Reşiţa: Sfântă Liturghie dedicată Sfintei Elisabeta, patroana spirituală a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, care împlinireşte 28 de ani de la constituire – ora 17:30, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“. Participă corul „Franz Stürmer“, formaţia „Banater Bergland”, precum și formaţia de dansuri populare germane „Enzian“, toate din Reşiţa

* Suceava: Casa de Cultură a Studenților din Universitatea „Ștefan cel Mare” organizează recitalul de poezie și muzică „Nichita 100% iubire” – ora 19:00, la Auditorium „Joseph Schmidt”

* Târgu Jiu: Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România organizează vernisajul expoziției de sculptură, desen și pictură al artiștilor Valer Neag și Florin Hutium – ora 17:00, la Galeriile Municipale de Artă

* Tulcea: Asociaţia Comunităţii Tineretului Elen din Tulcea, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Tulcea, dar şi cu implicarea logistică a Centrului Cultural „Jean Bart” organizează simpozionul cultural „Elenismul, poartă a culturii europene” – ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Jean Bart”

* Cernăuţi, Ucraina: În perioada 19-22 noiembrie, directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Zvetlana Preoteasa, participă la cea de-a IX-a ediție a „Zilelor Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți”, în cadrul căreia vor avea loc mai multe manifestări: cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de folclor românesc „ Să-mi cânți cobzar…..”, spectacol de muzică populară românească susținut de elevii Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți, lansări de carte românească şi cea de-a VII-a a Simpozionului Internațional „Vatră dulce strămoșească”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi

* Leova, Republica Moldova: ICR Chişinău, în colaborare cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Leova, organizează, cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 decembrie), vernisarea mai multor expoziţii itinerante. Din partea Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chişinău participă acad. Valeriu Matei, director al ICR Chişinău

  • ora 10:00 – vernisajul expoziției „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite” – în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Valeriu Matei” (19 nov. – 19 dec.)
  • ora 11:30 – vernisajul expoziției „George Călinescu – scriitor, istoric şi teoretician al literaturii române” – la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova (19 nov. – 19 dec.)
  • ora 13:30 – vernisajul expoziţiei „România și românii în Primul Război Mondial la Leova” – la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (19 nov. – 19 dec.)

* Tel Aviv: Cu sprijinul Institutului Cultural Român, artistul român Alex Mirutziu susține un masterclass și o prelegere cu titlul „Reality Without Presence” – ora 19:00, la Academia de Artă și Design Bezalel,  în sediul din Str. Salame nr. 60

* Varşovia: Conf. univ. dr. Salat Levente, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi preşedinte al Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală din Cluj-Napoca, susţine o prelegere despre minorităţile din România, intitulată „Ethno-cultural Diversity în Romania: Historical Roots, Recent Developments”, aceasta fiind însoţită de o discuţie cu participarea dr. Adam Burakowski şi a prof. Richard Butterwick-Pawlikowski (moderator) – la Colegiul Europei de la Natolin

– Sport

* Lansarea cărţii „Steaua lui Gaţu”, semnată de jurnalistul Horia Alexandrescu, dedicată fostului mare handbalist Cristian Gaţu – ora 10:30, la Târgul de carte Gaudeamus, Romexpo, Sala Cupola, parter

* Cluj-Napoca: Federaţia Română de Baschet organizează o conferinţă de presă – ora 16:00, la sala media, Sala Polivalentă

* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu – ora 12:30

* Birmingham, Anglia: România va fi reprezentată de trei sportivi la Open-ul European de MMA (Mixed Martial Arts) (19 – 22 nov.)

* Londra: Perechea româno-indiană de tenis Florin Mergea/Rohan Bopanna întâlneşte cuplul italian Simone Bolelli/Fabio Fognini, în ultimul lor meci din grupă la Turneul Campionilor

– S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie

* Acum 638 de ani, era atestat pentru prima dată Castelul Bran, prin actul emis de Ludovic I de Anjou (1342-1382), prin care braşovenii primeau privilegiul de a ridica în trecătoarea Branului (care făcea legătura dintre Transilvania şi Ţara Românească) o cetate de piatră „cu propriile cheltuieli şi osteneli”

* În urmă cu 196 de ani, era inaugurat muzeul Prado din Madrid, Spania. Fiind unul dintre cele mai cunoscute şi vizitate muzee din lume, găzduieşte cea mai importantă colecţie de pictură spaniolă din lume, dar şi alte lucrări europene. Construit în 1818 din ordinul lui Ferdinand al VII-lea, a fost deschis publicului sub numele de Muzeul Regal de Pictură. Exponatele aparţin unei perioade îndelungate: secolul al XII-lea – secolul al XIX-lea, făcând parte, iniţial, din diversele colecţii regale ale monarhilor spanioli din casa de Habsburg şi de Bourbon. În 1868, după exilarea Isabelei a II-a, a devenit Muzeul Naţional Prado

* Se împlinesc 97 de ani de la întrunirea Marelui Sfat Naţional în sala Tribunalului din Alba Iulia. „Comisia de candidare” propune ca preşedinte al Marelui Sfat Naţional pe Gh. Pop de Băseşti, iar ca vicepreşedinţi pe episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, precum şi pe Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu. Comisia propune, de asemenea, Guvernul provizoriu (intitulat Consiliul Dirigent), alcătuit din 15 membri (10 membri ai Partidului Naţional Român, 2 ai Partidului Social Democrat şi 3 independenţi), numiţi şefi de resort. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent şi-au stabilit sediul la Sibiu (19.XI./2.XII)

* Cu 69 de ani în urmă au avut loc primele alegeri parlamentare postbelice din România, precedate de o susţinută campanie electorală a Blocului Partidelor Democrate (BDP), în timp ce activitatea politică şi de propagandă electorală a Opoziţiei a fost limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste. În ciuda acestor atacuri, se prefigura victoria categorică a Opoziţiei asupra BDP-ului. La sugestia sovieticilor, guvernanţii recurg la forţă şi la falsificarea alegerilor

* În urmă cu 38 de ani, între 19 şi 20 noiembrie, președintele egiptean Anwar El Sadat devine primul lider arab al Orientului Mijlociu care a efectuat o vizită oficială în Israel, în cadrul căreia a avut întâlniri cu premierul israelian Menachem Begin și a susţinut un discurs în Knesset, la Ierusalim. Vizita, care a revoltat lumea arabă, a avut loc la invitaţia premierului Begin, care dorea începerea unor negocieri de pace. În 1978 se semnează acordul de pace la Camp David, ulterior cei doi oficiali primind Premiul Nobel Pentru Pace

* Acum 36 de ani, pe 19 noiembrie 1979, din Depoul Ciurel a plecat în staţia Semănătoarea primul tren de metrou care, de la peron a primit primii călători ai metroului. Până la data de 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, acesta a funcţionat cu călători, fiind singurul metrou care în perioada de probe a funcționat cu călători. Primul tronson de metrou al Magistralei I, cu o lungime de 8,1 Km, pe distanţa Semănătoarea – Timpuri Noi, a fost pus în funcţiune pe 16 noiembrie 1979. Trei zile mai târziu, din Depoul Ciurel pleca primul tren de metrou care a primit călători. Primele şase staţii de metrou construite au fost Semănătoarea (actuala Petrache Poenaru), Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii şi Timpuri Noi

* Se împlinesc 25 de ani, de când, la Paris, în zilele de 19 şi 21 noiembrie, avea loc reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE); în ultima zi a Conferinţei a fost semnată Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, care a marcat un punct de cotitură în istoria CSCE, deschizând calea transformării sale într-un forum instituţionalizat de dialog şi negocieri, cu o structură operaţională (documentul a fost semnat şi de România). Au fost adoptate documente importante în domeniul dezarmării (Tratatul CFE ş.a.). De la 1.I.1995 se numeşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Schimbarea denumirii s-a hotărât la reuniunea la nivel înalt a CSCE de la Budapesta, din 5-6.XII.1994)

 * Se împlinesc 25 de ani, de la semnarea, la Paris, a Tratatului privind limitarea forţelor convenţionale în Europa (Tratatul CFE), încheiat între cele 22 ţări membre, la acel moment, ale NATO (16) şi ale Tratatului de la Varşovia (6), care a marcat oficial sfârşitul „Războiului Rece” (a intrat definitiv în vigoare la 17.XI.1995)

* China lansa cu succes, acum 16 ani, prima sa navă spațială, Shenzhou 1, marcând astfel startul propriului ei program spaţial. Naveta nu avea nici încărcătură şi nici oameni la bord. După doar 4 ani, în 2003, asiaticii reuşeau să trimită în spaţiu primul lor astronaut, Yang Liwei, alăturându-se astfel celorlalte două ţări cu performanţe similare, Rusia şi SUA. De atunci, alte 4 misiuni chineze cu echipaj uman au fost lansate pe orbita terestră

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”; se organizează începând cu anul 1994, în semn de omagiu pentru citologul american de origine română George Emil Palade. NOTĂ: Savantul american de origine română George Emil Palade (19.XI.1912-8.X.2008) a elucidat ultrastructura celulelor; a descoperit (în 1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975

– „Ziua Naţională fără Tutun”; marcată, anual, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, pe baza unei hotărâri a Guvernului României din 13.XI.2002

– 1799: A murit poetul Alecu Văcărescu (n. 1767 sau 1769). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al morţii 1798

– 1837: S-a născut Aron Densuşianu, istoric şi critic literar (a fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române), poet şi folclorist; unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1900)

– 1898: S-a născut Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor (m. 1981)

– 1908: S-a născut geograful Victor Tufescu; preocupări în domeniul geografiei aplicate; de numele său se leagă înfiinţarea Colectivului de cercetări geografice al Academiei Române, integrat apoi Institutului de Geologie-Geografie (1958); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2000)

– 1912: S-a născut George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975 (m. 2008)

– 1913: S-a născut Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (m. 1948). NOTĂ: Site-ul www.cnr-unesco.ro dă ca dată a naşterii 21.XI.1913

– 1919: A murit Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1858)

– 1921: S-a născut prozatorul şi istoricul literar Dinu Pillat; fiul poetului Ion Pillat; arestat în 1959, judecat în lotul „C. Noica-Pillat”, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, eliberat în 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din R.P.R.) (m. 1975). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 20.XI.1921

– 1922: A murit Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (n. 1872)

– 1923: S-a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (m. 2008)

– 1930: S-a născut Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (m. 2012) – 85 de ani

– 1933: S-a născut Nicolae Rainea, singurul arbitru român care a oficiat trei Mondiale şi un European; alături de francezul Joel Quiniou (n. 1950) și ungurul Karoly Palotay (n. 1935), se află în grupul „Cavalerilor fluierului”, de pe „Bătrânul Continent”, convocați la trei Mondiale; printre reperele carierei se mai regăsesc finala Campionatului European din 1980 și ultimul act al Cupei Campionilor Europeni, din 1983 (m. 2015)

– 1935: S-a născut botanistul-morfolog Constantin I. Toma; cercetări de biologie vegetală; membru corespondent al Academiei Române din 2012 – 80 de ani

– 1936: S-a născut Sorin Mărculescu, poet, traducător (în special din literatura spaniolă, dar şi din cea engleză, franceză sau germană) şi eseist

– 1937: S-a născut actorul Ion Fiscuteanu (m. 2007)

– 1939: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) Emil Constantinescu, jurist, geolog şi om politic; fost preşedinte al României în perioada 29.XI.1996-20.XII.2000; membru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Academiei Civice (1991-1994), preşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (din 1992), preşedinte al Convenţiei Democrate Române (1992-2000), preşedinte al partidului Alianţa Populară (din 2003 până în 2008 când Alianţa Populară a fuzionat cu PNL); rector al Universităţii Bucureşti (1992-1996)

– 1967: S-a născut actriţa Cătălina Mustaţă

– 1979: A murit medicul Gheorghe O. Lupaşcu; a reprezentat România cu ocazia constituirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Geneva, 1948); a efectuat, în calitate de consultant OMS, călătorii de studii şi orientare a luptei antimalarie în numeroase ţări africane; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1908)

– 1981: A murit juristul Traian Ionaşcu; contribuţii în domeniul dreptului civil; a desfăşurat o bogată activitate didactică în ţară şi peste hotare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)

– 1999: A murit Alexandru Ciorănescu, istoric literar, filolog, scriitor (romancier, poet, dramaturg) şi traducător, stabilit în Spania, din 1948; romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; a cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu (n. 1911). NOTĂ: Site-ul http://www.compendium.ro/pers_detalii.php?id_pers=2569&prenume_pers=Alexandru&nume_pers=CIORANESCU menţionează ca dată a morţii 25 noiembrie 1999

– 2012: A murit Paul D. Popescu, istoric (istoriograf al municipiului Ploieşti şi al judeţului Prahova), scriitor, publicist  (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Budapesta/Belgrad: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se întâlneşte cu premierul Viktor Orban, la Budapesta, apoi cu premierul sârb Aleksandar Vucic, la Belgrad

– Bruxelles: Preşedintele Parlamentului Europen, Martin Schulz, participă la evenimentul „Good morning Europe – Now or never” – la Centre for Fine Arts, Strada Ravenstein nr. 23

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Algirdas Butkevičius, premierul Lituaniei

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu Isa Mustafa, premierul Republicii Kosovo

– Praga: Vizita şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini, care are programată o întrevedere cu ministrul ceh de externe, Lubomir Zaoralek

– Madrid: Vizita regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei şi a reginei Reina (19 – 20 nov.). Sunt prevăzute primirea la Regele Felipe şi întâlnirea cu premierul Mariano Rajoy Brey

– Paris: Preşedintele Franţei, François Hollande, participă la festivitatea decernării premiilor Fundaţiei Jacques Chirac – la Musée du Quai Branly

– Paris: Preşedintele Franţei, François Hollande, se întâlneşte cu omologul său mongol, Tsakhia Elbegdorj

– Minsk: Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolic, efectuează o vizită în Belarus

– Roma: Întâlnirea preşedintelui Italiei Sergio Mattarella cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko

– Chişinău: Şedinţa în plen a Parlamentului Republicii Moldova – ora 10:00

– Paris: Premierul francez Manuel Valls prezintă, în Adunarea Naţională, proiectul de prelungire a stării de urgenţă

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel îl primeşte pe omologul său austriac Werner Faymann

– Manama, Bahrein: Miniștrii arabi în domeniul petrolului participă la o conferință cu privire la dezvoltarea piețelor de energie

– Berlin: Lansarea raportului Housing Review 2015, cu prilejul celui de-al 3-lea Forum european pentru locuinţe, care analizează starea locuinţelor şi condiţiile de locuit, prin prisma accesibilităţii, durabilităţii şi habitatului, din 15 ţări din Europa centrală şi de sud-est şi Asia Centrală: Polonia, Slovacia, Ungaria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Macedonia, România, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan, Ucraina, Georgia

– Varşovia: Grevă de două ore a Asociaţiei însoţitorilor de bord care deservesc cursele operatorului aerian naţional polonez LOT

– Chişinău: Ministerul Mediului organizează simpozionul naţional „Dezvoltarea şi exploatarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare” – ora 8:30, la Institutul Muncii, Str. Zimbrului nr. 10

– Chişinău: Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură organizează conferinţa de presă cu tema „Subvenţiile în agricultură: nu-i lăsăm să fure şi să se răzbune !” – ora 11:00, la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, etajul 4

– Chişinău: Lansarea proiectului „Parteneriate pentru incluziune”, susţinut de Asociația Obștească „Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin” (AO FCPS) și Caritas Republica Cehă prin Programul Cooperare Cehă de Dezvoltare şi implementat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei – ora 10:00, la Hotelul Jolly Alon

– Chişinău: Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” organizează evenimentul de lansare a Laboratorului Sociometric, ca platformă specializată de analiză, evaluare şi monitorizare a programelor şi politicilor sociale în Republica Moldova – ora 14:00, la sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, Str. Iacob Hâncu 10/1

– Chişinău: Conferinţa de presă cu tema „Introducerea în Republica Moldova a metodelor de învățare bazate pe probleme: Sporirea competitivității și angajabilității studenților” – ora 13:30, la Agenţia Infotag. La eveniment vor fi prezenți: Romeo Țurcan, Olav Jull Sorensen, Erik de Graaff – Universitatea din Aalborg, Danemarca și John Reilly din Marea Britanie

– Chişinău: Conferinţă de presă privind „Inaugurarea Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT”, ediția a XIV-a” – ora 11:00, la Agenţia Infotag. Participă directorul general al AGEPI Octavian Apostol, directorul general al Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) Roman Chirca, prim-vicepreședintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) Ion Tighineanu și directorul general al Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo” Arcadie Andronic

– Varşovia: Inaugurarea unui Campus Google dedicat inovării, primul în Europa Centrală şi de Est

– Chişinău: Manifestări ştiinţifice dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei sub genericul „Filosofia şi perspectiva umană” – ora 10:00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Sala Mică, et.II

– Zürich: Înainte de algerile prvăzute a avea loc în februarie 2016, pentru a desemna succesorul preşedintelui Joseph Blatter, Comisia pentru reforme a FIFA organizează o reuniune de două zile pentru a analiza un plan prin care să recredibilizeze forul fotbalistic mondial după recentele acuzaţii de corupţie

– Madrid: Reuniunea oficialilor echipelor Real Madrid şi FC Barcelona, pentru a adopta măsuri de securitate înaintea meciului „El Clasico”, de sâmbătă

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului şi Violenţei Împotriva Copiilor”, iniţiată, din anul 2000 (- 15 ani), de organizaţia internaţională Woman’s World Summit Foundation (WWSF)

– „Ziua Internaţională a Filosofiei” este marcată la iniţiativa UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), din anul 2002, în a treia zi de joi din noiembrie; manifestările legate de această zi (mese rotunde, conferinţe, olimpiade de filosofie, expoziţii etc.) sunt organizate prin Comisiile naţionale pentru UNESCO şi prin Birourile regionale

– „Ziua Internaţională fără Fumat”; se marchează, anual, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, la iniţiativa şi sub auspiciile Uniunii Internaţionale contra Cancerului (la 18.XI.1976, Divizia California a American Cancer Society a reuşit să convingă un milion de fumători să renunţe pentru o zi la acest obicei dăunător sănătăţii lor şi a celor din jur; un an mai târziu, în 1977, a treia zi de joi din noiembrie a fost celebrată în SUA la nivel naţional ca zi fără tutun). NOTĂ: O „zi fără tutun” se marchează şi la 31 mai

– „Ziua Internaţională a Bărbatului”, a fost fondată în 1999 de dr. Jerome Teelucksingh, în prezent sărbătorindu-se în peste 60 de ţări din întreaga lume

– ONU a desemnat (în iulie 2013) data de 19 noiembrie ca „Ziua Mondială a Toaletelor”, în urma unei propuneri făcute de reprezentantul statului Singapore; în cadrul Adunării Generale a ONU, diplomatul singaporez a precizat că peste 2,5 miliarde de persoane din lume nu au acces la instalaţii sanitre corespunzătoare; această zi a fost definită, încă din 2001, de „World Toilet Organization” şi este sărbătorită anual pentru a sublinia importanţa instalaţiilor sanitare şi a canalizării

– Ziua Naţională a Principatului Monaco; sărbătoarea Prinţului (Ziua instaurării actualei dinastii – Grimaldi, în 1949)

– 1665: A murit pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (n. 1594) – 350 de ani

– 1799: S-a născut René Caillié, cercetător şi călător francez, care la început de secol XIX a reuşit să traverseze Sahara şi să se şi întoarcă din „Africa Neagră” (o adevarată victorie în acele timpuri) pentru a povesti cele trăite în locurile din inima continentului rămase încă necunoscute europenilor. Cea mai mare reuşită a călătoriei lui Caillié a fost considerată în lumea ştiinţifică ”descoperirea” oraşului Tombouctou, situat ”undeva” la sud de deşertul Sahara. René Caillié a fost primul european care a reuşit să pătrundă în oraşul interzis creştinilor şi să-l observe timp de câteva zile (m. 1838)

– 1805: S-a născut Ferdinand, viconte de Lesseps, diplomat şi om de afaceri francez; a înfiinţat Compania Internaţională a Canalului de Suez şi a dirijat, între anii 1859 şi 1869, lucrările de construcţie ale acestuia (m. 1894) – 210 ani

– 1828: A murit Franz Schubert, compozitor austriac (n. 1797)

– 1883: A murit Sir Wilhelm Siemens, metalurgist şi inventator britanic de origine germană, care a brevetat în Anglia procedeul sau de corodare electrochimică; tot el este şi inventatorul pirometrului şi al apometrului (n. 1823)

– 1900: S-a născut scriitoarea germană Anna Seghers; în timpul nazismului a fost în exil în Franţa şi Mexic, apoi s-a stabilit în RDG (m. 1983) – 115 ani

– 1913: S-a născut dirijorul spaniol Ataulfo Argenta (m. 1958)

– 1915: S-a născut biochimistul american Earl W. Sutherland; descoperiri în domeniul mecanismelor de acţiune a hormonilor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1971 (m. 1974) – 100 de ani

– 1917: S-a născut Indira Gandhi, om politic indian; preşedinte al Partidului Congresul Naţional Indian (din 1955), ministru în mai multe rânduri, prim-ministru al Indiei (1966-1977, 1980-1984); fiica lui Jawaharlal Nehru, cel dintâi prim-ministru al Indiei independente (m. 1984; asasinată de extremiştii sikh)

– 1919: S-a născut cineastul italian Gillo Pontecorvo (m. 2006)

– 1921: S-a născut pianistul elveţian de origine maghiară Anda Géza (m. 1976)

– 1933: S-a născut Larry King, cunoscut realizator american de talk-show-uri de radio şi televiziune

– 1933: A murit Vittorio Scialoja, jurist şi om politic italian; ca ministru de externe, a reprezentat Italia la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); de numele său se leagă înfiinţarea (1888) Institutului de Drept Roman de la Roma, dar mai cu seamă importanta acţiune de unificare a dreptului privat din Italia şi Franţa, proiect menit, în concepţia sa, „să apropie tot mai mult neamurile latine prin însuşirile lui”; membru de onoare străin al Academiei Române din 1933 (n. 1856)

– 1936: S-a născut (în Taiwan) chimistul american Yuan (Tseh) Lee; colaborator al conaţionalului său Dudley (Robert) Herschbach, şi-a concentrat cercetările asupra cineticii chimice (ramură a chimiei care se ocupă de viteza reacţiilor); împreună cu acesta şi cu canadianul John C. Polanyi, primeşte, în 1986, Premiul Nobel pentru Chimie, pentru lucrările lor care au pus bazele studiului proceselor în interiorul materiei

– 1942: S-a născut Calvin Klein, designer vestimentar american de origine maghiară

– 1942: A murit (ucis de soldaţii germani) Bruno Schulz, scriitor, grafician şi desenator polonez (n. 1892)

– 1944: S-a născut mezzo-soprana de origine greacă Agnes Baltsa

– 1949: S-a născut Nigel Bennett, actor, regizor și scriitor britanic de origine canadiană

– 1957: S-a născut cântăreaţa israeliană Ofra Haza (m. 2000)

– 1961: S-a născut actriţa americană de film Meg Ryan (pe numele său adevărat Margaret Mary Emily Anne Hyra)

– 1962: S-a născut actriţa americană de film Jodie Foster

– 1998: A murit cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (n. 1919)

– 1998: A murit Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (n. 1928)

– 2004: A murit Sir John Robert Vane, farmacist englez, Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1982, împreună cu Sune K. Bergstrom şi Bengt Ingemar Samuelsson (n. 1927)

– 2012: A murit scriitorul rus Boris Strugaţki, coautor, alături de fratele său Arkadi, al unor romane ştiinţifico-fantastice care au fost cenzurate în epoca sovietică; cel mai celebru roman al lor este „Picnic la marginea drumului”, după care regizorul Andrei Tarkovsky a realizat filmul „Călăuza” (n. 1933)

– 2014: A murit Mike Nichols (născut Mikhail Igor Peschkowsky), regizor de film, televiziune şi teatru, scenarist, producător şi comediant american; multiplu laureat al premiilor Oscar, Tony, Emmy şi Grammy (n. 1931) – 1 an