Demersuri ale Franţei în scopul coordonării unei reacţii internaţionale împotriva ISIS

Franţa a prezentat proiectul de rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite ce face apel la sprijin global în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), după atacurile de la Paris, soldate cu moartea a 129 de persoane, ca parte a strategiei preşedintelui François Hollande, în vederea coordonării unei reacţii internaţionale puternice în faţa ameninţării ISIS. Anterior, ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a solicitat Europei să se unească pentru a învinge terorismul şi a confirmat decesul presupusului organizator al atacurilor de la Paris, Abdelhamid Abaaoud, survenit în timpul operaţiunii de miercuri a poliţiei, în nordul Parisului. Miniştri europeni ai justiţiei vor participa, vineri, la o reuniune de urgenţă, în cadrul căreia Franţa şi Belgia vor face apel la înăsprirea măsurilor de securitate la frontiere, în toată Europa.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 noiembrie